Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat miercuri seară, într-o emisiune televizată, că premierul Victor Ponta, prin propunerile avansate pentru şefia DNA şi pentru funcţia de procuror general al României, că este ‘la mâna lui Traian Băsescu’.
‘Domnul Ponta după ce a pus între paranteze şi s-a martirizat chiar, a mers mai departe şi a intrat cumva într-o demonstraţie de forţă – vreau să demonstrez că eu, nu mai contează nici aliaţii, nici alegătorii, eu rezolv problema asta. Premierul s-a cramponat de numirile pe care deja le-a făcut, pe care spusese că nu le face. (…) Ce e mai grav e că domnul Ponta nu câştigă nimic, chiar în termenii aceştia de forţă decât dacă vrea Traian Băsescu. Victor Ponta este în acest moment la mâna lui Traian Băsescu. Imaginaţi-vă că dacă Traian Băsescu nu dă curs acestor propuneri, Victor Ponta va fi într-o situaţia delicată rău. Imaginaţi-vă că dacă totuşi câştigă, o va face numai şi numai sub pulpana şi cu autoritatea domnului Ponta’, a spus liderul liberal la Realitatea tv.
Crin Antonescu a ţinut să întărească ideea potrivit căreia propunerile amintite nu sunt susţinute de USL în întregul său, afirmând totodată că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu va încerca să ‘îndulcească’ poziţia pe care Comisia Europeană ar putea să o aibă legat de şefia celor două instituţii.
‘Nu e gestul USL-ului, este gestul lui Victor Ponta. Cred că oamenii văd aceste lucruri, cum le văd şi eu. Victor Ponta a folosit nişte cuvinte mari – compromis pentru România. A spus că face acest compromis, că propune un tandem de conducători ai parchetelor cu doamna Kovesi pentru că asta cere Europa. Dar Europa, după ce cuplul Ponta-Băsescu se aşază chiar într-un conflict cu CSM, cu cuplul Macovei-Morar, vine Comisia Europeană şi ne spune clar că nu e bine. (…) Cred că domnul Băsescu va face un apel la domnul Barroso spre a îndulci poziţia Comisie’, a spus preşedintele PNL.
Totodată, Antonescu a reiterat faptul că dacă partidul pe care îl conduce va numi, până la urmă, ministrul Justiţiei, propunerile premierul Victor Ponta vor fi ‘retrase imediat’.
‘Noi nu am acceptat să mai cauţionăm Ministerul Justiţiei pe propuneri deja făcute. Noi luăm Ministerul Justiţiei, dar atunci propunerile cu doamna Kovesi şi suita sunt retrase imediat şi ministrul pe care noi în desemnăm acolo…Premierul nu a vrut să renunţe la propunerile sale şi atunci rezultatul simplu este următorul – PNL nu mai are responsabilitatea Justiţiei, nu aşa înţelegem noi să acţionăm la un asemenea minister şi pe o astfel de problemă. Este ca şi cum programul nostru de guvernare, politic, angajamentele noastre faţă de cetăţeni, sunt ca o carte cu multe pagini. Pagina aia cu Justiţia am rupt-o de acolo. Mai este ceva de înţeles fără pagina aia? Să sperăm că da. E o pagină pe care o pot rescrie Victor Ponta, Traian Băsescu şi alţii’, a spus Antonescu.
…aloooo si tu la mana lui voiculescu si SRS ….oare cine este in avantaj …ghici ciuperca cei ?
Ponta nu este la mana lui TB,este la mana justitiei.
”VICTORAS NICI NU STIE CIT DE MIC E ” pacat ca nu a invatat nimic pina acum. asa e cind ai scoala iliesciana …
.
Meibi ies, meibi nău… Poate începe să înţeleagă ce prostii face.
Iar cretinel antontonescu este la mâna bălosului dragon de komodo, cunoscut ca „felix” între „pretini”
orgoliu din crin antonrscu vorbeste,dar ponta are creier si stie ce are de facut pentru romania noastra
Cacarau, tu esti, in mod cert, la mana lui Felix!
CACARAU TOT NU A INTELES CA NU PLAGA E LA MINA CE CI TARA,EL ISI VEDE DE INTERESUL LUI SI A LUI FELIX
Game over! O sa fie ceva de genul Putin-Medvedev dar aplicat pe Romania, nu-i rau la urma-urmei, macar sa avem o directie…
Comentariile sunt închise.