Papa Francisc I a declarat, sambata, la prima sa intalnire cu presa de cand a fost ales, ca isi doreste „o biserica saraca pentru oameni saraci”. La intalnirea cu presa, Papa a explicat si de ce si-a ales numele de Francisc, precizand ca a fost inspirat de Sfantul Francisc de Assisi, sfantul saracilor. „Francisc este numele pacii si l-am ales pentru ca era in inima mea.”
„In timpul alegerii, ma aflam alaturi de arhiepiscopul de Sao Paulo, Claudio Hummes, un bun prieten (…) Atunci cand lucrurile au devenit incordate, el m-a linistit. Cand voturile (in favoarea mea) au ajuns la doua treimi, el m-a imbratisat si mi-a spus: <Si nu-i uita pe saraci>. Imediat, legat de saraci, m-am gandit la Francisc de Assisi, la razboaie (…) la omul sarac, la omul pacii”, a explicat Papa.
Pe 17 martie, Papa Francisc I va sustine prima sa slujba duminicala, urmand ca marti sa aiba loc slujba de inscaunare. Insa, pana la inscaunare, Papa si-a propus sa il viziteze pe predecesorul sau, Benedict al XVI-lea, care s-a retras la Castelul Gandolfo, de la marginea Romei.
Se joaca cu focul legand Biserica de saracie. Daca nu face nimic si-i tot asa ca pana acum, tine 1 an, 2 maxim 3. Apoi vor aparea vocile care vor spune unde-i saracia Bisericii. Cel mai gresit lucru este sa-i dai omenirii speranta si apoi sa i-o iei dand vina pe lume 🙂 .
Cunoastem….saraci si cinstiti…
🙁
Cunoastem….saraci si cinstiti…
🙁
pana acuma cum era ?????
pana acuma cum era ?????
Este naiv noul papa
Este naiv noul papa
Atunci sa inceapa chiar da maine…sa imparta patrimoniu imens al bisericii acelor care au cu adevarat nevoie….eu zic sa inceapa cu muritoarii de foame din Africa….
Atunci sa inceapa chiar da maine…sa imparta patrimoniu imens al bisericii acelor care au cu adevarat nevoie….eu zic sa inceapa cu muritoarii de foame din Africa….
Pai pe principiul asta, biserica ortodoxa e o biserica bogata pentru bogati 🙂
Pai pe principiul asta, biserica ortodoxa e o biserica bogata pentru bogati 🙂
Comentariile sunt închise.