pontaPremierul Victor Ponta a declarat, joi, ca sustine ideea infiintarii unui mecanism european care sa supravegheze respectarea statului de drept si a standardelor europene.

„Mi-am anuntat colegii prim-ministrii ca guvernul pe care il conduc sprijina ideea infiintarii unui mecanism european care sa monitorizeze respectarea statului de drept si a standardelor europene”, a precizat Ponta, de la Bruxelles unde a participat la summitul socialistilor europeni.

In plus, Prim-ministrul a afirmat ca „este in interesul Romaniei sa aiba un set de reguli si de standarde foarte clare”, iar „dupa criza politica de anul trecut”, doreste sa dovedeasca faptul ca Guvernul pe care il conduce „respecta toate standardele europene”.

„Noi respectam si sprijinim orice mecanism clar si eficient de implementare a statului de drept si a regulilor europene”, a tinut sa sublinieze Ponta.

Oficialii a patru tari membre, Germania, Finlanda, Olanda si Danemarca, au redactat o scrisoare prin care solicita presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, crearea unui mecanism pentru salvgardarea valorilor fundamentale ale blocului daca o tara incalca principiile democratice.

40 COMENTARII

  1. Tontilică, măi Pinocchio, la gâdea ce declari , maimuțoiule ? Chiar vrei să te credem, hoțomane ?

  2. Ce minte?!a uitat ce-a spus in Romania,ca n-avem nevoie de MCV,si asta este tot o monitorizare a statului de drept,lasind justitia sa-si faca datorie,iar institutiile statului sa functioneze,penalii sa fie demisi din parlament si guvern.Saracuuuu!!!!!este infantil!!Acum, ar trebui sa mearga cineva la Bruxelles, sa puna inregistrarea unde acest mitoman,plagiator sef,spune ca n-are nevoie de monitirizare.A propus ca pivnicereasa sa fie judecator la CCR,sa poata face ei ce vor,nimic n-ar mai fi neconstitutional cu pivnicereasa acolo.Imi vine sa-l iau la pumni!DEMISIA MITOMANULE!

  3. Cretinule de ce le-ai sugerat ca ar trebui ca politicienii sa fie judecati de un tribunal european; sau ca , copy-paste sa fie judecati de acelasi tribunal? Mare idiot esti.

  4. DE SAMBATA VOI PLECA LA TARA NU VOI MAI SCRIE PANA LA TOAMNA ! VA DORESC DIN TOATA INIMA NUMAI BINE SI PASTRAT-MI AUTENTIFICAREA .

  5. Statul de drept?????Ha Ha Ha ce aberatie ,cata fatarnicie ,auzi la el , un plagiator care sustine ideea „infiintarii unui mecanism european care sa supravegheze respectarea statului de drept si a standardelor europene” CE GLUMA BUNA!!EL Copy-lotu care in vara trecuta a calcat in picioare democratia si institutiile statului.EL si Cacarau (fader and mader) -DOI PUCISTI carora nu le pasa de ceea ce crede poporul roman,si de votul de blam dat parlamentarilor (vezi reducerea numarului lor) .Cantati mai ,pe la alte antene. Voi nu mai convingeti pe nimeni ,Erati compromisi mult mai inainte de a veni la guvernare.

  6. ASTA I-SI DORESTE UN ROMAN ADEVARAT ,,SA-SI VADA TARA CA PE O FLOARE NU CA PE O PRAPASTIE ,,DACA CINEVA MA INTELEGE ,,MULTAM FAIN ,,ASTA IESTE OPINIA UNUI OM SIMPLU ,,UNUI ROMAN

  7. GINDITIVA LA COPII CE MOR DE FOAME SI DE FRIG ,,GINDITIVA LA PENSIONARII CARE AU MUNCIT O VIATA PE BRINCI SI AU AJUNS SA NU-SI POATA PERMITE SA CUMPERE O BUCATA DE PAINE DIN CAUZA FAPTULUI CA TREBUIE SA-SI CUMPERE TRATAMENT SI MULTE ALTELE ,,DE CE OARE NU SE GINDESTE NIMENI LA ACEST POPOR MINUNAT CARE SUNTEM NOI ROMANII ?????,,TOATE ACESTE COMENTARII LE FAC DOAR PENRU SIMPLUL MOTIV CA MA DOARE SA VAD CITA NEDREPTATE POATE EXISTA IN ACEASTA LUME ,,-INCLINATII POLITICE NU AM AVUT ,NU AM SI NU VOI AVEA NICIODATA ,,IUBESC POLITICA CARE FACE BINE OAMENILOR DE RIND ,OAMENILOR CARE SUFERA SI AU NEVOIE DE AJUTOR ,NU POLITICA CARE SE FACE ASTAZI,,ROMANIA ARE NEVOIE DE SCHIMBARE IN BINE ,SA PROGRESEZE ASA CUM AU FACUT SI ALTII ,,POATE MAI SLABI CA NOI ,,NOI ROMANII VREM SA STAM LA NOI ACASA ,,SA MUNCIM ,SA RESPECTAM LEGILE STATULUI NOSTRU,SA CREEM

  8. HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA-SUNTETI CEI MAI MARI CRIMINALI ,,A-TI DISTRUS TARA ,NE-ATI DISTUS NEAMUL ,,NE-ATI DISTRUS COMPLET ,,CE DRACU MAI VRETI ????-DUCETIVA DRACULUI CU TOTII ,,-DACA COPII ,MAMELE ,,FAMILIA VOASTRA AR SUFERII ASA CUM SUFERA MAJORITATEA ROMANILOR CRED CA NICI ATUNCI NU V-AR DUREA INTR-O ZONA ,,DE CE???,,VA SPUN IEU ,,PANTRU CA BANII SUNT MAI PRESUS DE SENTIMENTELE OAMENILOR ,,-LUAVAR DRACU DE NENOROCITI,,PENTRU COMENTARIUL MEU RASPUND IN FATA CUI VRETI VOI ,,EU SUNT UN ROMAN ADEVARAT SI ADEPTUL ADEVARULUI

  9. Daca era premierul Spaniei ,ar fi primit injurii la genul vulgar.Poporul spaniol se adreseaza reprezentantilor guvernului la modul „fii de curva”,”cacati” etc etc Asta pentru ca nu sunt de acord cu austeritatea poporului si mai putin a alesilor.Sa fie multumit ca este premierul Romaniei si nu are reprosuri de acest gen de la poporul roman.

  10. Daca era premierul Spaniei ,ar fi primit injurii la genul vulgar.Poporul spaniol se adreseaza reprezentantilor guvernului la modul „fii de curva”,”cacati” etc etc Asta pentru ca nu sunt de acord cu austeritatea poporului si mai putin a alesilor.Sa fie multumit ca este premierul Romaniei si nu are reprosuri de acest gen de la poporul roman.

Comentariile sunt închise.