remes muresanFostii ministri ai Agriculturii Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan au fost condamnati, luni dimineata, de completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la cate 3 ani de inchisoare cu executare in dosarul „Caltabosul”, anunta televiziunile de stiri. Decizia de luni este definitiva. Completul de 5 judecatori a mentinut sentinta de 3 ani de inchisoare cu executare pronuntata pe 14 februarie 2012 de completul de 3 judecatori al ICCJ.

Decebal Traian Remes a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta, alaturi de Ioan Avram Muresan, acuzat de complicitate la cumparare de influenta in forma continuata, si de omul de afaceri Gheorghe Ciorba, acuzat de cumparare de influenta.

Conform rechizitoriului DNA, in septembrie 2007, Ioan Avram Muresan ar fi inlesnit transmiterea promisiunii si darea unor produse in valoare de 1.500 lei si a sumei de 15.000 euro de la omul de afaceri Gheorghe Ciorba ministrului Agriculturii de la acea vreme, Decebal Traian Remes, pentru ca acesta sa favorizeze firmele lui Ciorba la licitatii publice organizate de institutii aflate in subordinea sa.

Banii si produsele alimentare au fost primite in scopul favorizarii firmei ‘Construct Europromt’ SRL Certeze – apartinand fiului omului de afaceri Gheorghe Ciorba – la castigarea a doua licitatii publice de atribuire de lucrari de amenajari funciare, prin exercitarea influentei pe care ministrul o avea asupra functionarilor insarcinati cu derularea procedurilor de achizitie publica de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare Ramnicu Valcea.

La 10 martie 2008 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului din municipiul Baia Mare al lui Decebal Traian Remes, in vederea confiscarii sumelor care au reprezentat obiectul infractiunii de trafic de influenta.

2 COMENTARII

  1. astept cu interes procesul ICA (al varanului). Condamnarea sa cu executare l-ar trage pe linie moarta si pe antenescu 1 co si ar fi o lovitura data marelui URS(s) care ne ghideaza politica prin „Vocea Rusiei”.

  2. Asa arata josnicia clasei politice din Romania…

    Bravo ICCJ- suntem mandrii ca justitia tine steagul sus.

    Sus inima romani, este timpul primenirii !

Comentariile sunt închise.