Motivatia CEDO in procesul Mugur Ciuvica-Traian Basescu

Mugur Ciuvica a pierdut la CEDO procesul cu presedintele Traian Basescu, anunta site-ul hotararicedo.ro. Persedintele l-a dat in judecata pe Mugur Ciuvica dupa ce acesta l-a acuzat in februarie 2004 ca „a fost turnator la Securitate” si ca „a trait timp de 14 ani, din decembrie 1989 pana acum, intr-o continua minciuna”.

Ciuvica a pierdut procesul in tara, fiind condamnat la plata unor daune in valoare de 500 de milioane de lei vechi, decizie contestata la CEDO pe motiv ca i-a fost incalcata astfel libertatea de exprimare. Curtea de la Srasbourg, prin decizia de inadmisibilitate din 15 ianuarie 2013, a stabilit ca sanctiunea urmarea un scop legitim „apararea reputatiei altei persoane” si era necesara intr-o societate democratica – sanctiunea rezultand dintr-o „nevoie sociala imperioasa” si fiind proportionala cu scopul urmarit, anunta Hotnews.ro

Purtatorul de cuvant al presedintelui Traian Basescu, Bogdan Oprea a declarat pentru Hotnews ca „Domnul Mugur Ciuvica nu a dat curs pana in acest moment sentintei judecatoresti prin care trebuie sa plateasca daune morale in valoare de 500 de milioane de lei vechi domnului presedinte Traian Basescu. Deci aceasta suma nu a fost achitata pana in acest moment”.

Vezi mai jos motivatia CEDO:

– Aprecierea Curtii Europene a Drepturilor Omului a fost, in linia apararilor formulate de Guvern, in sensul ca plangerea reclamantului este vadit nefondata, neexistand o incalcare a libertatii de exprimare in cauza.

– Constatand ca existenta ingerintei este evidenta, prin aceea ca reclamantul a fost sanctionat prin obligarea la plata de daune morale catre partea vatamata, CEDO a trecut la analiza conditiilor ca ingerinta (n.r. in dreptul la libera exprimare) sa fie conforma cu textul art. 10 din Conventie, asa cum se desprind ele din jurisprudenta instantei europene. Astfel, s-a constatat ca ingerinta era prevazuta de lege – art. 998 si 999 din C.civ – si urmarea, in mod evident, un scop legitim – protejarea reputatiei altei persoane. O analiza mai complexa este cea facuta in privinta celei de-a treia conditii – necesitatea restrangerii dreptului intr-o societate democratica.

– Pentru inceput, CEDO a reamintit faptul ca, in privinta unui om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi, data fiind calitatea sa de persoana publica, decat in cazul unui om obisnuit. Omul politic se expune inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale. In cazul sau, dreptul la reputatie trebuie pus mereu in balanta cu interesul publicului de a fi informat.

– In speta, instantele interne au dispus achitarea reclamantului sub aspectul savarsirii infractiunii de calomnie, dar au considerat ca sunt intrunite elementele faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, datorita atingerii aduse „onoarei, demnitatii si reputatiei” partii vatamate prin afirmatiile amintite mai sus, motiv pentru care actiunea civila a fost admisa. Sub acest aspect, CEDO a aratat ca nu se poate substitui instantelor romanesti in ceea ce priveste aprecierea existentei faptei ilicite. Ceea ce poate sa constate, insa, este gravitatea pe care publicul romanesc o ataseaza ideii de colaborare cu fosta politie politica (a se vedea si cauza Petrina c. Romaniei, hotararea din 14 octombrie 2008, par. 47 si 49).

– Spre a verifica in ce masura a existat o „nevoie sociala imperioasa” pentru restrangerea libertatii de exprimare in cauza, CEDO a avut in vedere faptul ca reclamantul a facut atat judecati de valoare, cat si imputari factuale cu privire la conduita partii vatamate, iar instantele interne i-au oferit posibilitatea sa faca proba veritatii. Cu toate acestea, instantele interne nu au fost convinse de probele aduse de reclamant in sustinerea veridicitatii afirmatiilor sale si, in consecinta, s-a pronuntat solutia de obligare la plata unor daune morale. Totodata, CEDO a constatat ca aceasta solutie nu este lipsita de fundament, cu atat mai mult cu cat reclamantul nu a avertizat publicul asupra faptului ca face afirmatii subiective si nu si-a manifestat niciun moment dubiul cu privire la cele afirmate despre colaborarea lui T.B. cu Securitatea (a contrario, Ieremeiov c. Romaniei, 24 noiembrie 2009, par. 44 si Andreescu c. Romaniei, 8 iunie 2010, par. 94).

– In plus, Curtea a apreciat ca termenii folositi de reclamant nu erau indispensabili pentru comunicarea mesajului sau, motiv pentru care s-a raliat concluziei instantelor interne cum ca acesti termeni releva intentia reclamantului de a-l ofensa pe T.B., adversarul sau politic. Or, in lipsa unei baze factuale, nu se poate aprecia ca afirmatiile sale nu au depasit doza de exagerare si provocare admise de art. 10 din Conventie. De aceea, CEDO a considerat ca instantele interne au furnizat „motive pertinente si suficiente” pentru a retine incalcarea de catre reclamant a „onoarei, demnitatii si reputatiei” lui T.B. (par. 55).

– CEDO a conchis, de asemenea, ca sanctiunea aplicata, obligarea la daune morale in cuantum de 500.000.000 ROL (aproximativ 13.600 EUR), nu a fost una disproportionata, prin raportare la scopul legitim urmarit. In consecinta, s-a apreciat ca plangerea reclamantului este vadit neintemeiata si a fost respinsa, in baza art. 35 par. 3 lit. a) si 4 din Conventie.