Călătorii de pe Aeroportul Otopeni vor putea comanda de acum înainte taxiuri în incinta aerogării, care au acces, din seara zilei de 1 februarie, pe esplanada de sus a terminalului sosiri, potrivit revistei Capital. Sistemul este încă în test până luni, 4 februarie.
La începutul săptămânii, ministrul transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că taxiurile la comandă vor putea prelua pasagerii de pe esplanada de la etajul 1 a terminalului de sosiri și vor putea staționa în stația amenajată 15 minute.
„Sperăm să se creeze premisele unei îmbunătăţiri substanţiale a serviciilor de taximetrie şi implicit a imaginii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti”, a declarat Fenechiu.
În prezent, taxiurile comandate de clienţi nu pot ajunge în apropierea terminalului de pasageri, aceştia fiind preluaţi într-o zonă cu trafic auto intens.
În afara acestei probleme, există taximetrişti neautorizaţi sau interpuşi ai acestora care hărţuiesc pasagerii, iar toate maşinile autorizate practică tariful maximal, de 3,5 lei pe kilometru.
Problema taximetriei de la Otopeni a fost luată în discuție în special după cazul uciderii unei studente japoneze, care a fost acostată de un interlop pe Aeroportul din Otopeni.
http://www.roncea.net
Guvernul Ponta – partenerul homosexualilor si transsexualilor
http://roncea.net/index.php/component/k2/item/384-guvernul-ponta-partenerul-homosexualilor-si-transsexualilor
În sfîrșit o masură bună. Comandam taxi la o societate cunoscută în București și mă aștepta șoferul în stradă pentru că nu avea voie să urce pe peron.
Comentariile sunt închise.