Conform deciziei de joi a Curtii de Apel Bucuresti, cererea de suspendare a deciziei Consiliului National al Audiovizualului din 22 ianuarie privind retragerea licentei de emisie a OTV a fost respinsa.
Patronul OTV, Dan Diaconescu, a cerut astazi suspendarea provizorie a deciziei CNA, pana la ramanerea irevocabila a solicitarii de anulare a hotararii Consiliului National al Audiovizualului.
Curtea de Apel Bucuresti a anuntat ca, joi 31 ianuarie, va da o pronuntare in cazul suspendarii emisiei Otv de catre Consiliul National al Audiovizualului.
Avocata care a reprezentat Ocram Televiziune in fața instanței de judecata a precizat ca din decizia emisa de CNA lipsește motivarea „in fapte”. Totodata, ea a mai precizat ca pe ordinea de zi din data de 22 ianuarie, cand a fost retrasa licența OTV, pe ordinea de zi a ședinței publice a CNA figura analiza situației amenzilor din perioada ianuarie – iunie 2012, iar CNA a analizat, in cazul OTV, o perioada de patru ani. Aceasta a incheiat prin a spune ca decizia de ridicare a licenței OTV va duce la intrarea in faliment a Ocram Televiziune. Astfel, creditorii Ocram, firma aflata in insolvența, care a acumulat datori de peste 2,3 milioane de euro, nu-și vor mai putea recupera creanțele.
Consiliul Național al Audiovizualului a retras in urma cu o saptamana licența OTV, deținuta de Ocram Televiziune, din cauza mai multor amenzi neplatite inca din 2009, dupa cum paginademedia.ro a scris aici. Propunerea a fost facuta de Laura Georgescu, președinte CNA, și votata in unanimitate.