Modificarile aduse legii privind statutul parlamentarilor sunt extrem de periculoase. Aprobate peste noapte fara nici un fel de consultare publica acestea creeaza premizele ingroparii anchetelor privind miniștri și foști miniștri, precum și a cererilor de arestare, reținere și percheziție privindu-i pe parlamentari la Comisie.

Laura Stefan – expert anticoruptie –

 

  • In materie penala

Puncte negre:

1.     Doar hotararile de aprobare a cererilor ministrului justiției mai ajung in plenul camerelor. Asta inseamna ca, de fapt, decizia finala privind avizarea inceperii urmaririi penale pentru miniștri și foști miniștri, precum și cea privind percheziția, reținerea sau arestarea unui parlamentar nu se mai ia de plenul camerei din care persoana face parte, ci de catre comisia care analizeaza cererea ministrului. Pana acum atat hotararile de respingere, cat și cele de aprobare erau trimise plenului pentru ca acesta sa decida daca le confirma sau le infirma – adica plenul putea sa treaca peste decizia comisiei parlamentare. Constituția este foarte clara pe acest aspect – decizia se ia de catre plenul camerei din care persoana face parte, nu de catre o comisie din cadrul acesteia. Mai mult, in practica sa CCR a explicat ca in cazul avizelor date de Președintele Romaniei decizia acestuia nu poate fi ingradita in nici un fel de opinia exprimata de catre comisia organizata pe langa Președinție. In mod similar și in cazul Parlamentului decizia camerei nu poate fi subsumata deciziei unei comisii parlamentare. (Articolele 24 si 242)

2.     Procedura nu prevede termene pentru comisia care analizeaza cererea ministrului in cazul cererilor privind reținerea, arestarea sau percheziția parlamentarilor. Nu exista nici o limita de timp in care comisia parlamentara trebuie sa redacteze raportul, in aceste condiții vom asista in continuare la amanarea soluționarii dosarelor. Acest fapt este extrem de grav pentru ca aceste masuri presupun urgența. (Articolul 24) In mod curios, in cazul cererilor privind urmarirea penala a miniștrilor și foștilor miniștri a fost introdus un termen de maxim 20 de zile in care comisia trebuie sa redacteze raportul. (Articolul 242) In cazul primei categorii de cereri termenul ar trebui sa fie mult mai scurt.

3.     Nu este reglementata nicio procedura pentru sesizarile care ar putea veni de la cetațeni privind avizarea urmaririi penale a miniștrilor și a foștilor miniștri. Aceasta posibilitate a fost reconfirmata in practica CCR, iar momentul modificarii statutului parlamentarilor ar fi fost perfect pentru introducerea unei proceduri care sa permita exercitarea efectiva a acestui drept cetațenesc. In lipsa unei proceduri aceasta posibilitate a cetațenilor de a sesiza parlamentul este, practic, lipsita de conținut.

4.     Nu e clar ce documente trebuie sa insoțeasca cererea ministrului jusțiției – adica nu e clar ca practica Parlamentului de a solicita dosarul cauzei va fi inlaturata. Formularea folosita de text este vaga și se refera la motivele legale și temeinice care ar justifica emiterea unui aviz pozitiv, dar nu se prevede nicaieri expres ca parlamentarii nu pot cere sa vada dosarul cauzei. (Articolele 24 si 242)

5.     Transmiterea deciziei privind revocarea masurii reținerii in caz de infracțiune flagranta catre CSM nu are alt rol decat timorarea procurorilor. CSM nu are competențe legale in chestiunea de fața, ci doar competențe privind cariera magistraților. Decizia Parlamentului eminamente politica de a revoca o masura dispusa de un procuror nu are nici o implicație asupra modului in care acesta și-a desfașurat activitatea in respectivul dosar. Așadar aceasta reglementare nu se justifica. (Articolul 241)

Puncte gri:

1.     Parlamentarul nu are garantat dreptul de a-și exprima un punct de vedere in cazul cererilor privind reținerea, arestarea sau percheziția. E neclar de ce exista o diferența de tratament intre aceste situații și cele in care se cere avizarea urmaririi penale unde parlamentarul are posibilitatea de a fi audiat.

2.     Decizia se ia cu votul majoritații parlamenarilor prezenți atat la comisie, cat și in plen. Cu siguranța situația este preferabila celei in care decizia s-ar fi luat cu votul majoritații membrilor camerei respective, mai ales in cazul parlamentului suprapopulat de astazi. Ar fi fost utila, totuși, introducerea unei condiții de cvorum, altfel putem asista la decizii luate de catre un numar foarte mic de parlamenari.

  • In materie administrativa

Puncte negre

1.     Reglementarea unei proceduri paralele celei de la ANI cu privire la incompatibilitatea parlamentarilor este periculoasa și va perpetua practica Parlamentului de a se implica in domenii care nu țin in mod direct de activitatea sa. Se va ajunge in practica la soluții divergente emise de Parlament, respectiv de ANI, soluții care vor fi invocate apoi in fața instanțelor chemate sa se pronunțe pe problema incompatibilitații parlamentarilor in funcție de interesul concret al fiecarei parți din dosar. Parlamentarii vor susține in continuare ca au avut permisiunea Parlamentului sa continue activitatea care genereaza o stare de incompatibitate. Aceasta procedura paralela se finalizeaza cu incetarea mandatului parlamentarului aflat in stare de incompatibilitate, in lipsa unui act definitiv din partea instanței sau a unui act neatacat din partea ANI care sa confirme ca intr-adevar parlamentarul era incompatibil. Deși se cere un aviz din partea ANI in aceasta procedura, avizul nu este echivalent actului de constatare și nici nu ofera aceleași garanții procesuale parlamentarului in cauza – de exemplu avizul ANI nu poate fi atacat in acest moment in instanța. Așadar se poate ajunge la luare unei decizii extrem de grave privind un parlamentar – incetarea mandatului – fara ca acesta sa aiba posibilitatea de a contesta in justiție acuzațiile care I se aduc. Pe de alta parte avizul ANI nu este obligatoriu pentru Parlament pentru ca legea nu precizeaza ca acest aviz este unul conform. Așadar Parlamentul poate sa ignore avizul ANI generand probleme de natura juridica in viitor, in masura in care ANI decide sa deschida o procedura de verificare. Singura soluție este eliminarea acestei proceduri paralele – in cazul in care parlamentarii au indoieli cu privire la situațiile potențial generatoare de incompatibilitate in care se afla se pot adresa direct ANI pentru solicitarea unui punct de vedere, urmand ca apoi sa opteze. (Articolul 18)

2.     Sancțiunea pentru conflict de interese este mult prea blanda – maxim 6 luni de interzicere a participarii la lucrarile camerei. (Articolul 53)

3.     Ar fi fost utila reglementarea a situației in care parlamentarul a dobandit avere nejustificata.

4.     In multe situații obligația de a aduce la cunoștința camerei diverse aspect privind incompatibilitațile aparține parlamentarului in cauza. E de la sine ințeles ca acesta nu are interesul sa faca publicitate unor aspecte care ii sunt defavorabile. Normal ar fi ca posibilitatea de a notifica Parlamentul sa aparțina și ANI.

Puncte albe:

1. Introducerea unor prevederi exprese privind incetarea mandatului parlamentarului in cazul in care actul de verificare al ANI nu este atacat sau in cazul in care instanța il confirma irevocabil.

Soluții:

1. Atacarea la CCR a legii inainte de promulgare – fie de catre un grup de parlamentari (50 de deputați sau 25 de senatori), fie de catre Președintele Romaniei.

2. Retrimiterea legii la Parlament de catre Președintele Romaniei pentru rezolvarea aspectelor evidențiate mai sus chiar de catre Parlament.

Reamintim ca aceste aspecte sunt monitorizate atent de catre Comisia Europeana in cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. O consultare corecta a societații civile cu privire la un proiect de o asemenea importanța ar fi eliminat multe dintre erorile prezentate mai sus. Din pacate adoptarea unor acte normative peste noapte și fara consultarea celor interesați are influențe negative asupra calitații acestora, așa cum lesne se poate observa in cazul de fața.\

– articol publicat pe http://expertforum.ro/ –

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.