Desi saptamana trecuta, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, spunea ca va solicita ca aceasta companie sa nu mai fie trecuta in proprietate privata, acesta a anuntat marti, dupa o intalnire de aproximativ 2 ore si jumatate cu membrii FMI, ca privatizarea CFR Marfa a devenit „prioritatea numarul 1”.

„Prioritatea numarul 1 astazi o reprezinta privatizarea CFR Marfa. Este un lucru pe care au nu mi l-as fi dorit, am spus asta si reprezentantilor FMI. Nu mi l-as fi dorit pentru ca si reprezentantii FMI si cei ai CE ne-au recomandat permanent sa preluam modele de succes, iar toate tarile din Europa au companii de transport marfa de stat. Din nefericire situatia economico-financiara a companiei de transport marfa nu permite redresarea ei decat in conditiile in care avem o infuzie de capital din partea unui investitor privat”, a spus ministrul.

Privatizarea CFR Marfa consta in cedarea a 51% din titlurile companiei si nu poate dura „sub nicio forma” mai mult de sase luni.

Fenechiu a adaugat ca, fara sa i se solicite, a propus un termen de 90 de zile pentru numirea managerilor privati la toate companiile din subordinea institutiei pe care o conduce, iar in circa trei saptamani vor fi numiti manageri profesionisti la CFR Marfa.

Oficialul a declarat vineri pentru Mediafax ca va incerca sa convinga reprezentantii FMI sa fie de acord ca CFR Marfa sa nu mai fie privatizata.

Premierul Victor Ponta a afirmat saptamana trecuta ca membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) se vor reuni la sfarsitul lunii ianuarie pentru a discuta inclusiv despre situatia CFR Marfa, aratand ca aceasta pierde in continuare „cam toate contractele”, iar statul nu dispune de banii necesari pentru a investi in companie astfel incat sa faca fata concurentei cu firmele private.

Anterior, premierul afirmase ca atat el, cat si presedintele Traian Basescu trebuie sa discute cu delegatia FMI referitor la CFR Marfa, explicand ca, daca Romania s-a razgandit in ceea ce priveste privatizarea acestei companii, si partenerii financiari externi trebuie sa fie de acord.

Guvernul s-a angajat fata de FMI, in cadrul acordului de tip preventiv aflat in derulare, sa vanda participatii detinute de stat la companii strategice din domeniile energiei si transporturilor, inclusiv Transgaz (15%), Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrala), CFR Marfa (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare si cele trei companii de distributie ale Electrica (participatii majoritare.

3 COMENTARII

  1. …ca de obicei ,a vorbit ca un om care nu stapaneste problema ….specializarea lui era in a fura contoare nu a conduce un minister de care nu are habar ….cum sa pui toti prostii in functii de conducere …asta-i bun doar sa critice si sa fure. punct.

Comentariile sunt închise.