Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen nu se află pe agenda reuniunii informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care începe miercuri la Dublin, aşa cum anunţase preşedinţia cipriotă a Consiliului UE în decembrie, dar „preşedinţia irlandeză (a Consiliului UE) intenţionează să realizeze progrese în aderarea României şi Bulgariei la Schengen”.

„Chestiunea nu se află pe agenda reuniunii informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Dublin din această săptămână. Preşedinţia irlandeză intenţionează să realizeze progrese în aderarea României şi Bulgariei. Suntem conştienţi de preocupările semnificative şi de durată ale statelor membre, care vor trebui abordate”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, citat de Agerpres.

„Subiectul se află pe agenda Consiliului JAI din martie, în conformitate cu concluziile Consiliului European”, a adăugat sursa citată. O anexă la concluziile Consiliului European din decembrie anul trecut menţionează că România şi Bulgaria şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în implementarea acquis-ului Schengen, invitând Consiliul JAI să revină asupra chestiunii în martie 2013.

Subiectul aderării României şi Bulgariei nu s-a aflat pe agenda ultimei reuniuni formale a JAI de anul trecut, din 6 decembrie de la Bruxelles, dar măsurile implementate de cele două state au fost abordare în raportul Comisiei Europene privind funcţionarea spaţiului Schengen în perioada 1 mai – 31 octombrie 2012.

Aderarea României şi Bulgariei la zona liberă de circulaţie este amintită în treacăt în programul preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, într-un subcapitol privind Acordul Schengen. „Preşedinţia va avea drept scop completarea oricărei iniţiative remarcabile din pachetul legislativ pentru reformarea sistemului guvernanţei Schengen. De asemenea, va continua negocierile pentru a realiza progrese în obţinerea unui acord privind aderarea Bulgariei şi a României la spaţiul Schengen”, se menţionează în document.

Irlanda este un stat membru al UE care nu aplică în totalitate prevederile acquis-ului Schengen, luând în anul 2002 decizia de a le implementa doar pe cele din domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare.

Corlățean: Aderarea la Schengen, pe calea cea bună

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, nu poate preciza când vom adera la Spaţiul Schengen, însă susţine că lucrurile merg pe calea cea bună şi speră să ne atingem obiectivul anul acesta.

O primă discuţie pe tema Schengen cu omologul său din Olanda ar putea avea loc joi, la Bruxelles, la Consiliul extraordinar al miniştrilor afacerilor externe.

„Probabil că vom avea o întâlnire mult mai rapidă la Consiliul Extraordinar Afaceri Externe, întâlnirea extraordinară a minîştrilor afacerilor externe din Uniunea Europeană, convocată joi, la Bruxelles, pe o cu totul altă temă, cea legată de situaţia din Mali şi acolo vom avea prilejul să avem deja o primă discuţie pe tema Schengen. Una peste alta, este cunoscut efortul României, cel de îndeplinire a criteriilor de aderare”, a declarat ministrul.

Invitat marţi seară, la Radio România Actualităţi, în emisiunea „Agenda globală”, Titus Corlăţean a precizat că România se bucură de un sprijin foarte larg la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi din partea Comisiei, pentru aderarea la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie.

6 COMENTARII

Comentariile sunt închise.