Recentele evenimente din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au stârnit reacții puternice în mediul online. Pe internet a fost publicată o petiție cu titlul „Pentru un C.S.M. puternic, pentru o Justiţie independentă, pentru viitorul ţării”, printre obiectivele căreia se numără sprijinirea eforturilor judecătorului Cristi Danileţ în faţa încercărilor de intimidare la care este supus. Până la ora publicării acestei știri, petiția a adunat deja aproape o sută de semnături.

Cițiți textul petiției online

Opinia publică apreciază eforturile făcute de magistraţii români (judecători şi procurori) de-a lungul reformelor din justiţie promovate începând cu anii 2004-2005, perioada în care justiţia s-a separat în mod real de politic şi sistemul a dobândit capacitatea de auto-guvernare, în conformitate cu Constituţia României revizuită şi cu angajamentele europene ale României.

Cetăţenii au remarcat rezultatele notabile ale justiţiei, soldate cu hotărâri de sancţionare aspră a celor care au încălcat legea: condamnările politicienilor vinovaţi şi rapoartele favorabile ale organismelor europene sunt cele mai bune indicii. La acestea au contribuit atât procurorii, cât şi judecătorii. Faptul că legea a fost aplicată în mod ferm, fără a se mai ţine seama de influenţa politicului şi de eventualele presiuni, exercitate public ori în ascuns, potrivit principiului egalităţii în faţa ei, a întărit încrederea populaţiei în justiţia română.

Semnatarii salută activitatea Consiliului Superior al Magistraturii începând cu anul 2011, când magistraţi tineri au fost aleşi să apere independenţa Justiţiei. În mod deosebit, salutăm reacţiile CSM din vara anului 2012, când datorită fermităţii dovedite în apărarea independenţei justiţiei s-au blocat iniţiativele politice de afectare a statului de drept.

De aceea, recentele evenimente petrecute în CSM cu ocazia alegerii unei noi conduceri ne îngrijorează: aşteptăm de la CSM şi în special de la acei magistraţi care au candidat pe o platformă “reformistă” să dea dovadă de unitate şi să nu intre în jocurile Ministrului Justiţiei.

Separarea artificială a membrilor în două tabere şi linşarea mediatică a acelor judecători care au votat altfel decât ceilalţi poate alimenta intenţiile declarate de modificare a statutului magistraţilor. Poziţiile publice exprimate în acest sens de unii judecători care au criticat votul majorităţii membrilor pentru alegerea conducerii nu sunt conforme cu interesele generale ale CSM şi nu pot servi decât intereselor Ministrului Justiţiei: atacul la adresa unor colegi care au votat altfel este un atac politic, nedemn pentru judecători care se considerau până nu demult “reformişti”.

Populaţia îşi doreşte procurori şi judecători independenţi şi care să fie ocrotiţi de un singur organism, CSM. Numai astfel putem avea garanţia unor procese corecte, departe de orice partizanat politic. Populaţia îşi doreşte ca orgoliile unor membri care au votat altfel decât majoritatea să nu se răsfrângă asupra activităţii CSM şi să nu fie prilej de dezbinare în cadrul CSM.

Aşteptăm de la CSM o atitudine de intervenţie corectă şi constantă în spaţiul public. Prin apariţiile în media din ultimul an ale unor membri CSM precum judecătorul Cristi Danileţ, populaţia a putut înţelege importanţa separaţiei puterilor pentru existenţa statului de drept. Aşteptăm deci de la ceilalţi membri CSM să sprijine eforturile acestuia, să descurajeze orice tentativă de intimidare pe cale mediatică, să reflecteze atent la încercările de dezbinare venite din partea Ministerului Justiţiei şi a unor magistraţi cu opţiuni politice cunoscute, să nu trateze cu uşurinţă actul revocării unor membri CSM, deoarece toate acestea nu sunt deloc oportune, mai ales că este vorba de membri care au susţinut în mod curajos şi constant independenţa Justiţiei.

Credem că Justiţia ca sistem are nevoie de unitate acum mai mult ca oricând şi orice disensiuni trebuie rezolvate intern. Justiţia a evoluat mult în ultimii 8 ani şi, sperăm noi, ireversibil. De evoluţiile ei ulterioare şi de comportamentul demnitarilor din justiţie depinde, poate, viitorul democratic al României.

De aceea, noi, semnăm pentru un CSM unit, fără patimi politice, fără o separare artificială între judecători şi procurori, şi mai ales pentru sprijinirea eforturilor judecătorului Cristi Danileţ în faţa încercărilor de intimidare la care este supus.

2 COMENTARII

  1. Incontestabil,noi care facem parte din societatea civila trebuie sa ne exprimam un punct de vedere si sa folosim toate mijloacele care ne stau la dispozitie.

    Regret ca nu sunt mai multi doritori care sa spuna deschis ca vor justitie independenta,chiar daca in adancul sufletului asta doresc.
    Din pacate,greu se adapteaza societatea noastra la reguli democratice demult experimentate de tari civilizate si cu traditie democratica.Greu intelegem ca,puterea e impartita in stat intre legislativ,executiv si justitie.Puterea judecatoreasca trebuie sa se impuna cu atat mai mult cu cat infractiunile se inmultesc,coruptia,crimele organizate ne coplesesc.De aceea e nevoie de o justitie unita,fara disensiuni in interiorul ei,respectarea independentei ei si acordarea respectului cuvenit magistratilor si tinerilor reformatori din sistem.Unul dintre acestia este judecatorul Cristi Danilet(provenit din pepiniera magistratilor clujeni) si-l sustin cu toata puterea pentru mentinerea sa in forul de conducere al CSM-lui.

  2. Sunt pentru ca CSMul sa fie liber sa-si stabileasca sefii si raspunsurile la problemele pe care le deslusesc,asa cum este in lumea civilizata si corecta si cred ca la conducerea actuala a CSM,trebuie sa fie doamna Haineala si unul din cei doi care si-au depus candidatura :dl Danilet si dna Ghica.Va rugam lasati CSMul liber,dle Antonescu.Voiculescu nu este stapanul Romaniei si romanii nu sunt slugile nimanui.Ati facut mutarea urata cu Avocatul Poporului,deja! Nu inteleg ce face FMIul!!

Comentariile sunt închise.