Un vot îngrijorător pentru Frontul Salvării Naționale
După alegerile generale, fiecare formațiune politică trebuie să treacă la o analiză severă a procentajului obținut. În mod obișnuit se văd obligate la aceasta partidele. Plecînd de la rezultatul urnelor, ele trebuie să-și descopere punctele slabe, să-și corecteze sau chiar să-și modifice programele. Nu altfel se cuvine a proceda de către cele trei mari partide de opoziție: P.N.L., P.N.Ț., P.S.D. Atitudinea lor de acum – cea de contestare violentă a rezultatelor – nu mi se pare dintre cele mai fericite. Și nu numai pentru că la acest scrutin nu am avut de-a face cu fraude de amploare, cît mai degrabă cu găinării, posibile pe fondul unei magistrale aiureli organizatorice, ci pentru că recunoașterea votului este vitală pentru destinul democrației românești. Să nu uităm că actualii lideri ai Frontului au acceptat sistemul pluralist fără prea mare entuziasm. Ei și-au exprimat încă din ianuarie convingerea într-o democrație originală. Formulările domnului Silviu Brucan, Petre Roman și Ion Iliescu privind depolitizarea în lumea contemporană trădează o suspiciune față de democrația de tip occidental. Sub presiunea străzii și de dragul opiniei publice internaționale, ei au fost de acord cu pluralismul politic, definit prin existența mai multor partide, prin presă și alegeri libere. În realitate însă, domniile lor n-au încetat o clipă a pune la îndoială structura pluralistă. De la atacurile antioccidentale din presa frontistă și pînă la molestarea liderilor Opoziției de către așa-numitele mase populare, s-a căutat să se demonstreze că în România de azi democrația adevărată este o splendidă formă fără fond. Indiferent de desfășurarea lor, alegerile de la 20 mai 1990 au fost primele alegeri libere din istoria contemporană a României. În ciuda unor incorectitudini, rămîne limpede că imensa majoritate a electoratului a votat pentru Front și pentru Ion Iliescu. A spune că rezultatul scrutinului a fost incorect înseamnă a buimăci și mai tare pe cetățenii și așa neîncrezători în faptul că votul lor sincer ar putea influența structura politică a țării. Paradoxal însă, rezultatul votului trebuie să ducă la o analiză profundă și complexă mai ales în tabăra învingătorilor. Formațiunile politice înfrînte au motive să se întrebe de cauzele acestui vot masiv pentru Frontul Salvării Naționale. Dar mai multe motive ar avea să se intereseze de aceste cauze însuși Frontul. Contrar aparențelor, această victorie zdrobitoare ar trebui să-i îngrijoreze pe liderii noului partid de guvernămînt. Și iată de ce. Un splendid slogan electoral În primul rînd pentru că această opțiune își are cauza în spaima de schimbare a marii majorități a populației. Nu numai de o schimbare bruscă, așa cum afirmă liderii Frontului, dar și de o schimbare în general. De Revoluția din decembrie ne desparte perioada unei fericiri generale. S-a muncit destul de puțin. Disciplina a scăzut pînă aproape de zero. De la marile combinate și pînă la teatrele din provincie s-au încasat salarii indiferent de eficiența productivă. Pe acest fond de anarhie economică, nivelul de viață a crescut, totuși. Binele perioadei respective e însă artificial. El se bazează pe doi factori care vor dispărea neîndoielnic după alegeri. Unul ar fi comparația cu perioada anterioară. A fost atît de rău în ultimii ani încît rudimentul de viață civilizată postrevoluționar a luat proporțiile unui paradis instalat pe malurile Dîmboviței. Cetățenii se vor obișnui însă rapid cu acest bine. În primul an, perestroika a apărut locuitorilor U.R.S.S., prin raportare la perioada anterioară, ca un maximum de bunăstare posibilă. Stă însă în firea omenească să vrea mai mult. Binele perestroikist s-a transformat rapid într-o situație nemulțumitoare. Binele postrevoluționar va fi și la noi iute contestat. Un alt factor a fost reprezentat de caracterul provizoriu al Puterii. Practic, Guvernul n-a luat pe plan economic nici o măsură serioasă, pentru că o astfel de măsură nu putea fi, la proporțiile crizei noastre economice, decît una de austeritate. Deciziile luate – în mare parte electorale – au înrăutățit și nu au îmbunătățit situația României. Definitoriu pentru ultimii ani ai lui Ceaușescu a fost stagnarea pe toate planurile. E limpede însă că această stare nu mai poate fi prelungită. Însănătoșirea vieții politice, morale și economice a țării va cere în mod imperios schimbări radicale. Promisiunea că perioada următoare va fi una de liniște este un splendid slogan electoral. Fundătura în care se află România va cere mutații radicale. Ar fi o naivitate să credem că acestea ar putea fi făcute în liniște. Or, dacă electoratul și-a dat votul F.S.N.-ului în speranța că minima și călduța comoditate de acum va continua și după alegeri, atunci Frontul, obligat de viață la schimbări profunde, va avea de înfruntat mari convulsii sociale. Alegerile au adus acest partid într-o situație paradoxală. Dacă nu se vor face mutațiile cerute, criza politico-economică se va adînci pînă la paroxism. Dacă le va face, va provoca nemulțumiri chiar și în rîndul celor care au votat cu atîta entuziasm. Efectul unor stări emoționale Un alt motiv de îngrijorare ar trebui să-l constituie cauzele extrapolitice ale votului zdrobitor în favoarea F.S.N. Votul pentru o formațiune politică reprezintă, în mod obișnuit, opinia clară, în cunoștință de cauză, pentru programul politico-economic al respectivului partid. Și o dată făcută această alegere, cetățeanul este gata să suporte toate consecințele negative decurgînd din gestul său. Așa s-a întîmplat, de exemplu, în Polonia, unde populația a acceptat încă de la început austeritatea temporară cerută de „Solidaritatea”, în schimbul prosperității viitoare. Se pune întrebarea:
A funcționat această opțiune conștientă și în cazul votanților pentru Front?
Contrar entuziasmelor propagandistice din presa oficială, cîntărirea matură de către întregul electorat a tuturor variantelor politico-economice n-a fost decisivă în rezultatul final al alegerilor. În votul masiv pentru F.S.N. și pentru dl. Ion Iliescu au intrat prea multe componente extrapolitice pentru a ne îndoi că toți votanții vor fi de acord automat cu măsurile de austeritate decurgînd din programul economic al formațiunii cîștigătoare. Acest vot masiv e mai degrabă efectul unor stări emoționale decît cel al unei analize profunde din partea fiecărui cetățean și mai ales al înțelegerii lucide a efectelor decurgînd din această opțiune. Iată un exemplu privind rolul emoției. În opțiunea pentru dl Ion Iliescu a contat enorm faptul că ceilalți doi candidați n-au trăit grelele realități ceaușiste împreună cu poporul român. Dar această trăsătură n-are nici o legătură cu programul politico-economic al d-lui Ion Iliescu. Să numărăm printre componentele emoționale și alți factori: reînvierea vechiului reflex de a vota pentru cel aflat la putere, faptul că au fost foarte mulți cetățeni care nu au făcut deosebirea dintre alegerile anterioare și cele de acum, modul rutinier în care a fost organizat scrutinul în multe locuri, puternica influență a celor mai bizare zvonuri. Precizăm toate acestea nu pentru a pune la îndoială rezultatul alegerilor, ci pentru a evidenția dificultățile de care se va izbi Frontul în clipele cînd va încerca să-și transpună în practică propriul program. Motivelor de neliniște le aparține și sinceritatea membrilor F.S.N. Făcînd o analiză lucidă a cauzelor pentru care mulți cetățeni au aderat la acest partid, s-ar putea constata că programul politico-economic a contat mai puțin. Nu e exclus ca mulți să se fi înscris în această formațiune politică plecînd de la faptul că ea se afla la putere. Numeroși nomenclaturiști sau chiar oameni compromiși în perioada anterioară au văzut în Front un punct de salvare. E limpede însă că după alegeri F.S.N. nu-și va putea permite să defileze cu personalități puse la îndoială de către tineri. Manifestația din Piața Universității are, în acest sens, un rol mult mai important decît credem. În aceste condiții rîndul nemulțumiților se va îngroșa cu cei constituiți din chiar membrii Frontului. Victoria în alegeri a Frontului Salvării Naționale se dovedește mult mai complicată decît ar putea crede surîzătorii purtători de trandafiri înfloriți în mai.
(Zig-Zag Magazin, 27 mai 1990)

16 COMENTARII

  1. Excelent articol Ion Cristoiu pentru acele vremuri…1990 inceputul democratziei extrem de fragile in Romania.
    Referitor la austeritatea care trebuia aplicata si la noi in 1990 ca sa fim acum pe drumul cel bun va citez”Asa s-a intamplat ,de exemplu in Polonia,unde populatzia a acceptat inca de la inceput austeritatea temporara,ceruta de „Solidaritatea”,in schimbul prosperitatii viitoare.Se pune intrebarea?
    A FUNCTZIONAT ACEASTA OPTZIUNE CONSTIENTA SI IN CAZUL VOTANTZILOR PENTRU FRONT?”
    Nuuuuuuuuuu!Fiindca ai nostri FSN-isti au urmarit altceva(eram departe de SOLIDARNOSTI POLONEZ…cenzura a lucrat la maxim)….la vremea respectiva(1990) poporul era asa de cuminte si invatza precum un’ baby’ sau un ‘catzelus nou nascut’….lucru care nu s-a intamplat la noi…si acum suportam consecintzele toata lumea indiferent unde s-ar afla pe MAPAMOND….si profita ei ..cei care sunt actualmente miliardarii Romaniei.

  2. niste nenorociti ,fac ce vor pe voturile noastre ,si-au pus in parlament si senat ,amantele ,nevestele ,soferii,copii ,cine ne mai apara de lepadaturile si scursurile aste pe care i-au votat 4 mil de idioti …..singurul care mai putea era basescu dar de unul singur nu poate face nimic …degeaba vorbim ,scriem mesaje ,votam …noi nu contam ….mafiotii ne-au pus pumnul in gura …..

  3. Citesc pe un blog:
    Organizaţia PDL Cluj, care s-a clasat cel mai bine în toată ţara, a fost pusă la colț de jocul făcut de liderii PDL în favoarea candidaților USL din acest județ. Liderii PDL susţin că voturile de la Cluj l-au salvat pe Blaga.
    „Aşa este. Putem spune că Vasile Blaga a ieşit senator cu voturile de la Cluj. Acum nu vreau să spun mai multe”, a spus Daniel Buda, preşedintele PDL CLuj, care a pierdut mandatul de deputat în urma negocierii la masa verde a voturilor.
    Emil Boc a refuzat să vorbească dar a anunţat o conferinţă de presă pentru ziua de miercuri.
    evz.ro/detalii/stiri/vasile-blaga-a-iesit-senator-cu-voturile-pd-l-cluj-1015443.html
    Daca este adevarat este inceputul sfarsitului sau poate inceputul salvarii PDL caci gandindu-ma ai bine, , este aproape neimportant daca este sau nu in parlament, unde nu vor face decat figuratie, deci batalia trebuie dusa in afara parlamentului ca si in 1990 cand cu societatea civila. Desigur ca nu e rau sa avem cativa parlamentari corecti care daca vor fi cat de cat mediatizati sau macar pe bloguri vor povesti ce fac si asta va fi util. Dar inseamna sa cred ca nu merita sa renunt la cetatenie si nu cred ca nu merita. Cred ca tara va fi stapanita la blat, blat care deja a inceput in aceste alegeri si la alba neagra de PCR1 descendentza Iliescu si PCR 2 descendentza Voiculescu.
    Astept conferinta de presa de maine lui Buda sau Boc si apoi voi posta concluzia mea despre modul mai exact in care se vor forma cele doua PCR-uri.

    • Salut! Asta spun si eu inca dinainte de alegeri, non-combatul de care au dat dovada liderii pdl. Cinste lui Dan Senzationalul, caci a pierdut de-a dreptul onorabil, nu-i de ras, lucrul asta s-ar pute pe viitor sa fie mult in favoarea lui.

      • Acuza este eronata si au inteles si Clujenii asta. Legea este proasta idioata dar repartitia este obiectiva cf unui algoritm de calcul care nu are nimic subiectiv adica Blaga , Papahagi etc.

  4. Citesc pe un blog:

    Organizaţia PDL Cluj, care s-a clasat cel mai bine în toată ţara, a fost pusă la colț de jocul făcut de liderii PDL în favoarea candidaților USL din acest județ. Liderii PDL susţin că voturile de la Cluj l-au salvat pe Blaga.

    „Aşa este. Putem spune că Vasile Blaga a ieşit senator cu voturile de la Cluj. Acum nu vreau să spun mai multe”, a spus Daniel Buda, preşedintele PDL CLuj, care a pierdut mandatul de deputat în urma negocierii la masa verde a voturilor.

    Emil Boc a refuzat să vorbească dar a anunţat o conferinţă de presă pentru ziua de miercuri.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/vasile-blaga-a-iesit-senator-cu-voturile-pd-l-cluj-1015443.html

    Daca este adevarat este inceputul sfarsitului sau poate inceputul salvarii PDL caci gandindu-ma ai bine, , este aproape neimportant daca este sau nu in parlament, unde nu vor face decat figuratie, deci batalia trebuie dusa in afara parlamentului ca si in 1990 cand cu societatea civila. Desigur ca nu e rau sa avem cativa parlamentari corecti care daca vor fi cat de cat mediatizati sau macar pe bloguri vor povesti ce fac si asta va fi util. Dar inseamna sa cred ca nu merita sa renunt la cetatenie si nu cred ca nu merita. Cred ca tara va fi stapanita la blat, blat care deja a inceput in aceste alegeri si la alba neagra de PCR1 descendentza Iliescu si PCR 2 descendentza Voiculescu.

    Astept conferinta de presa de maine lui Buda sau Boc si apoi voi posta concluzia mea despre modul mai exact in care se vor forma cele doua PCR-uri.

  5. Domnule Cristoiu ,va rog transmiteti acest mesaj lui ponta ,spunetii ca este si premierul celor care nu sunt in partid cu el,spunetii ca sa nu mai faca turul televiziunilor si sa se apuce de treaba ca tara merge f prost,spunetii ca dragnea sa lase bugetul tarii si sa nu-l injumatateasca in buzunarele lor ,transmitetii ca sa nu si-o ia in cap ca nu i-au votat decit 4 mil de prosti ,iar noi sintem 18 mil ,spunetii ca nu vrem spre est ci spre vest ,sa lase justitia in pace ca sa-l credem ca este un adevarat roman,mai spunetii ca nu vrem un premier bascalios si inca mai spunetii ca vine mos craciun si nu mai dorim sa le vedem figurile pe ecran ci doar in guvern la treaba …cineva de sus sa ma auda !

  6. ai inebunit lumea cu basescu .cu basisti…
    -esti un politic usl de „merda”bucur?
    tot timpul base sus base jos.
    esti terorizat de base asta .e mai bun ca tine si pace.tu ai minte de curca .ce dreaqu mai vrei de la viata .cu atita esti dotat cu atita ramii.

  7. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat luni, la Oslo, că nu vor exista dificultăţi în a colabora cu primul ministru român Victor Ponta, transmite Reuters
    OOOOOPSSS

  8. Despre care Cristoiu e vorba ? De ala de la Antene ? De ala de labeunu ? Sau despre ala cu gainile care nasc pui vii ? 🙂

    • Nu cred ca s-a mai intamplat in vreun partid politic ca inca inainte de alegeri (incepand cu cele locale), sa aiba parte de atalea dezertari si tradari! Dincolo de faptul ca partidul plateste tribut masurilor de austeritate- laudate de occidentali, si la care au recurs Spania si alte tari, se noteaza o lipsa de gestiune organizatorica dezarmanta. PDL-ul, daca nu reformeaza structura teritoriala, baza, mai dar si cea nationala, nu-si va putea atinge obiectivul de principal partid de dreapta. Lipsa de combativitate a PDL-ului s-a notat atat in cele 7 luni de guvernare USL dinaintea alegerilor, dar si in timpul campaniei.

Comentariile sunt închise.