Purtatorul de cuvant al campaniei USL, europarlamentarul PSD Catalin Ivan, il acuza pe seful statului de „tradare nationala”.

„Niciodata in istoria Romaniei, dupa revolutia de la 1989, niciodata drumul european al Romaniei nu a fost pus in discutie, niciodata romanii nu au fost si nu vor trebui impartiti vreodata, din partea unor oameni responsabili ceea ce nu e cazul lui Traian Basescu, intre proeuropeni si antieuropeni, cei care merg si voteaza astazi nu voteaza pentru o zona gri sau o zona neagra, voteaza pentru propriul viitor, iar ceea ce face Traian Basescu prin declaratiile sale, astazi, este un gest grav de tradare nationala.(…) Este evidenta strategia lui Traian Basescu de a arunca toata clasa politica intr-o noua criza, nu ne asteptam ca de maine, ca de astazi sa se schimbe Traian Basescu ne asteptam ca romanii sa vina la vot si sa voteze in numar cat mai mare”, a precizat Ivan, duminica, citat de Newsin.

In plus, europarlamentarul PSD a subliniat ca Traian Basescu este cel mai iresponsabil sef de stat, nu doar din Romania, ci de pe tot „mapamondul”.

„Vom da o replica foarte scurta lui Traian Basescu pentru ca nu merita mai mult intr-o zi de duminica atat de importanta pentru romani. (…) Legat de Traian Basescu am spus multe in campania aceasta, dar nu am spus niciodata ca este cel mai iresponsabil sef de stat, nu numai din istoria Romaniei, ci cred ca a mapamondului. Este incredibil cum un personaj poate sa puna in pericol viitorul unei tari, doar pentru ca, in timp ce se relaxa la Predeal, s-a gandit el sa mai faca putina campanie pentru ARD”, a mai spus Ivan.

20 COMENTARII

  1. D-LE IVAN SUNT DE ACORD CA NU S-A MAI INTAMPLAT CA TOCMAI PRESEDINTELE TARII SA „DEA DE GARD” CU TARA SA. … MI-A FOST ODATA COMANDANT SUPREM … NU MAI E DE MULT …

  2. ori este amnezic , ori mincinos
    usl ( alianta conceputa in laboratoarele Kremlinului) sponsorizata de Moscova

  3. Niciodata acesti arivisti cu creier si cultura civica la nivelul broastei,nu se dezmint.Toti parvenitii carora presedintele le-a aratat adevarata fata,ca niste frustrati ce sunt,se vor lua de presedintele tarii.Esalonul II al PCR a aratat ca sunt cu mult mai lipsiti de scrupule decat cel pe care l-au linsat in ziua de Craciun.La asa cetateni,conducatori pe masura…

  4. ba tov ivan care te-ai suit pe divan ,javra ordinara de unde mai aparusi frate si tu cu ideile tale idioate …esti rau spalat pe creer

  5. Cum apar cretinii!
    Doua moduri (esentiale)
    1- facuti la betie
    2- facuti / conceputi „doggy style”!
    Daca USL-ul modifica constitutia si interzice prin lege punctele 1 si 2 de mai sus, ei bine, eu ma inscriu in USL!

    Ca sa ma „acopar” cu un proverb:
    „Oricit de bogata va este imaginatia, realitatea o debordeaza in toate cazurile!”
    SI ASA ESTE! Mai sus doar un exemplu!

  6. Tovaris IVAN cat ai primit sa intocmesti acest „dosar”pentru un nou reverendum?SA va fie rusine,daca te simti bine cu rusii dute si traieste acolo si lasa-i pe romani linistiti.

  7. Mi se pare mie sau voi pregatiti ,,terenul” pentru ca Presedintele TB sa fie suspendat…..la ce ne putem astepta de la niste inconstienti de uslamisti?

  8. Fratilor,avortonii astia de uslasi,toti o apa si-un pamint,niste imbecili cu totii.Ba,nemernicule,nu Traian Basescu este tradator de tara sau un iresponsabil cu l-ai numit tu,auzi la el”cel mai iresponsabil presedinte de pe mapamond”voi sinteti,cei din usl,ati uitat cind spunea plagiatorul ca nu-i place UE,ca a trebuit sa avem DNA,ANI,ca daca stia,poate ne mai gindeam daca sa intram sau nu in UE,asta ce insemna pentru tine,nenorocitule,ati uitat cind ati redus atributiile CCR,ati demis avocatul poporului,care v-ar fi impiedicat sa mai dati ordonate de urgenta,necostitutionale,ati dat lovitura de stat in vara,asta este tradare de tara,nu ce a zis presedintele,el,a spus adevarul,unde o sa ajungem dupa alegerile astea.HUO,IMBECILULE!TRADATORILOR,UZURPATORILOR!

  9. Stim ca in useleu minciuna e o boala „pontagioasa” extrem de virulenta. Toti sunt infectati. Trebuie instituita carantina. Dezinfectia se face prin fierbere indelungata, pana scad de tot…

  10. nu-i este rusine ,are „soricul” gros,astia sunt nascuti cu ura in ei ,cu minciuna zilnica ,cu nevoia de a face rau,dar Dumnezeu e sus si vede..

  11. Si pe deasupra chiar nu ti-e rusine marlane si mitocane. Vezi ca tot din cauza lui Basescu ninge abudent in Romania si tot din cauza lui viscoleste si tot din cauza lui s-a format uraganul Sandy si tot din cauzal lui a plagiat ponta cum de altfel ne-ati obisnuit sa ziceti.Dar tot din cauza lui l-a asasinat ponta pe procurorul Panait ?Chiar nu va e rusine bai animalelor tradatoare.

    • Vad ca voi USLISTI va faceti campanie si in ziua votului si tot cu „jos Basescu ” si numai pentru faptul ca presedintele spune adevarul iar curva jurnalista de corina dragostescu de la RTV face campanie electorala USLULUI tot in ziua votului si tot cu ” Jos Basescu !”.care este tot programul de guvernare al USLEULUI (Uniunea Socialista Libera la furat si la ciolan )De altfel toata campania asta a vostra electorala a fost numai plina de mizerie ,marlanii ,mitocanii,injurii insulte minciuni spalare de creier manipulare si dezinformare nimic altceva

  12. asta a mintit ca M.Macovei este in vizorul unei asa zise comisii de etica de la ParlamentulEuropean ceea ce au dezmintit cei de acolo,acum iar vorbeste gura fara el.In veci nu va mai fi parlamentar.Ce-si face omul cu mana lui…

  13. catalin ivan si noi cei ce nu vrem usl si vrem pe bases i-ti spunem:ai creier de curca.idiotule.asta i-ti spun si eu fara rusine.ti-as spune mai multe dar nu e blogul meu si nu e frumos

  14. Auzi bai dobitocule tradatori de tara si popor santeti voi din USL bai lichelelor.Victoras ponta al vostru de altsfel tradator isi face si azi in ziua alegerilor campanie electorala.

  15. Sa-ti fie rusine, putratorule de cuvant al jefuitorilor si al tradator de tara ! RU-SI-NE !

    • erata : a se citi „si al TRADATORILOR”

      Romani, iesiti la vot cat mai e timp !

  16. imbecilul asta de cioban care nu cunoaste nici bunele maniere si se ia de imbracamintea D-nei Vivian Reding are mult tupeu !!!

Comentariile sunt închise.