Prețul cerut este unul competitiv în raport cu calitatea programelor difuzate. Acesta este argumentul invocat de Discovery Networks în fața deciziei iminente a companiei RCS-RDS de a renunța la retrasmisia celor mai urmărite programe de documentare din România. RCS&RDS acuza, într-un comunicat de presă, că tarifele sunt de trei ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toți abonații săi, în condițiile în care cota medie de audiență a canalelor Discovery este de aproximativ 1%.
Oficialii Discovery Networks spun că „este regretabil că s-a ajuns în acest punct și că telespectatorii sunt afectați de ceea ce se întâmplă, însă faptele vorbesc de la sine”.
„În primul rând, suntem îngrijorați că acțiunile RCS&RDS îi vor priva pe abonații săi de 6 canale, inclusiv Discovery Channel, cel mai urmărit canal de documentare din România, lider pe segmentul său. În cursul acestui an, Discovery Channel a fost urmărit de cel puțin 11 milioane de români, în medie, pe lună (Kantar Media Audiences, target ind 4+). Mai mult decât atât, conform unui studiu comandat de Discovery Networks și realizat de Gfk în 2011, pe un eșantion reprezentativ la nivel național (16 +), 89% dintre abonații RCS&RDS din România au declarat că Discovery Channel este canalul lor preferat. În plus, în ultimele 5 zile, peste 16.000 de persoane au semnat petiția noastră prin care cer păstrarea canalelor Discovery în grila RCS&RDS, manifestându-și clar dorința de a urmări în continuare programele noastre”, spune Discovery Networks.
În același comunicat, reprezentanții Discovery susțin că oferta făcută celor de la RCS&RDS este „competitivă și adaptată la condițiile comerciale pe care le utilizăm în relație cu toți jucătorii din piață”.
„Ponderea tarifelor noastre din abonamentul plătit de abonații RCS în fiecare lună este de aproximativ 1,5%, în medie, pentru fiecare canal Discovery inclus în pachetul de bază. Credem că este un preț rezonabil în raport cu calitatea programelor noastre”, se spune în comunicat. Pe de altă parte, compania Discovery Networks susține că „a făcut investiții semnificative” în cei 15 ani de când este prezentă pe piața din România.
„Pe parcursul ultimilor trei ani de contract cu RCS&RDS, am lansat două noi canale pentru abonații operatorului – TLC și ID Investigation Discovery. Mai mult decât atât, am lansat ‘Școala Discovery’, un proiect educațional realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, prin care care oferim elevilor și profesorilor, în mod gratuit, conținut educativ TV și online. ‘Școala Discovery’ este singura inițiativă de acest gen din România, programele sale fiind urmărite de aproape 1 milion de elevi români, în cursul acestui an”, se spune în comunicatul Discovery.
Totodată, oficialii Discovery spune că sunt în continuare deschiși să negocieze cu RCS&RDS, pentru ca operatorul de cablu să păstreze canalele Discovery în ofertele sale.
„Ne menținem angajamentul față de telespectatorii noștri și le mulțumim pentru sprijin celor care și-au exprimat opinia și continuă să ne susțină prin mesajele și semnăturile lor. Reacția lor ne dovedește că Discovery Chanel este cel mai iubit canal de documentare din România, iar abonații RCS&RDS vor ca el să rămână în oferta operatorului. Din acest motiv, suntem deschiși să continuăm negocierile cu RCS&RDS pentru a găsi o modalitate de a păstra canalele Discovery în ofertele sale”, se mai spune în comunicatul Discovery.
Pe de altă parte, David Zaslav, președinte și Chief Executive Officer (CEO) al Discovery Communications, a anunțat în luna aprilie strategia companiei pentru 2012-2013, la nivel internațional. Atunci, David Zaslav a spus că Discovery va investi peste un miliard de dolari în producția de conținut pentru televiziunile sale.
RCS&RDS a scos, vinerea trecută, de pe platforma sa de satelit Digi (care are aproximativ un milion de abonați, n.r.), televiziunea Discovery Channel, fără a-și anunța telespectatorii, unii dintre aceștia solicitând pe pagina de Facebook a companiei reintroducerea postului în grilele operatorului.
Într-un comunicat de presă, compania de telecomunicații RCS&RDS a spus că „nu intenționează să renunțe la difuzarea canalelor documentare, ci doar să le înlocuiască pe unele dintre acestea”. Astfel, de la sârșitul lunii noiembrie, canalele Discovery Channel, Animal Planet, TLC, Discovery World, Discovery Science și Investigation Discovery nu vor mai putea fi recepționate și urmărite de abonații acestui operator.
Daca stau sa ma gandesc bine , Antena 3 nu manipuleaza, Antena 3 spala creiere…
Ionut , de Antena 3 ce parere ai daca zici ca Discovery manipuleaza?
Deşii îmi doresc rămànerea Discovery Channel în grila de programe, personal le dau dreptate şi celor de la RCS cu privire la calitatea tot mai slabă a programelor Discovery, comparativ cu anii anteriori şi cu un celălalt post concurent National Geografic.
mie nu mi se pare ca e un post mincinos sau manipulator!este un canal foarte bun si nu inteleg de ce este scos dar mi se lasa in grila canale de doi lei gen,Taraf,Antena,Hora.Tv(toate prostiile de pe lume).romanului nu-i place sa fie prostit,de aceea si semneaza petitia ca acest canal sa fie reintrodus.mie una nu-mi place sa mi se impuna ce sa urmaresc!
discovery e doar un post mincinos si manipulator, emisiuni regizate in bataie de joc etc etc…. dar romanului ii place sa fie prostit in fata si i se pare ca e un post plin de stiinta
Educatia, nu se face exclusiv la TV.
Daca Discovery e un post mincinos si manipulator, cum numesti posturile de „stiri” romanesti?
Ia ca exemplu „drama traita de nastase” in momentul scenetei de sinucidere in care s-au implicat oficiali ai statului in functie inca.
Ce poti sa spui de asta?
Manipularea si minciuna sunt la ordinea zilei.
As vrea o lege facuta in mod serios, din nefericire nu se va intampla, prin care sa se stipuleze clar ce inseamna investigatie jurnalistica (vezi marea dezvaluire – a curului lui Boc), ce inseamna sa minti cu buna stiinta din pozitia de jurnalist precum si pedepse privative de libertate si oneroase. Pana atunci orice dezaxat care apare la tv si face orice indiferent ca este infractiune prevazuta in CP in vigoare in RO sau nu este numit ziarist si poate manipula.
Comentariile sunt închise.