Motivul îl reprezintă interdicțiile impuse de autoritățile statului asupra exporturilor de gaze, au declarat surse guvernamentale. Informatiile au fost confirmate și de surse din piață. Zilele acestea, cel mai probabil luni, Comisia Europeană va face o informare legată de noua procedură de infringement.

Legislația europeană obligă statele membre să asigure transportul de gaze prin conductele de interconectare în ambele direcții, și în sensul de import, dar și de export, motivul fiind sporirea securității aprovizionării. Potrivit Regulamentului european din 2013, toate conductele de interconectare din România vor trebui să asigure și „fluxul invers”, ceea ce înseamnă permiterea exporturilor de gaze.

Chiar dacă din punct de vedere tehnic vor putea fi realizate exporturi, producătorii de gaze posibil interesați să vândă pe piețele externe se vor confrunta cu anumite restricții impuse prin noua lege a energiei electrice și gazelor naturale.

O prevedere din noua lege arată că producătorii de gaze vor fi obligați să asigure, cu prioritate, consumul de pe piața reglementată. Practic, producătorii de gaze sunt obligați să pună cu prioritate la dispoziția furnizorilor cantitățile de gaze necesare acoperirii consumului pe piața reglementată, în conformitate cu reglementările ANRE privind graficul de liberalizare a prețurilor. Restul producției proprii, mai putțn cantitatea de gaze naturale aferentă consumului tehnologic, va fi pusă la dispoziția pieței concurențiale. Însă, după livrarea pe piața reglementată nu vor mai rămâne cantități disponibile pentru export.

Pe de altă parte, cei doi mari producători de gaze, Romgaz si OMV Petrom, și-au dat acordul de principiu, față de autoritățile statului, ca pe perioada liberalizării prețurilor, cel puțin până în 2015, să nu exporte gaze.

Nu este prima procedură de infringement în cazul României din cauza nerespectării legislației europene din domeniul energetic. România a avut mai multe dosare de infringement pentru neaplicarea directivelor europene referitoare la liberalizarea pieței energiei electrice și a gazelor naturale.

De asemenea, a ajuns si in fața Curții Europene de Justiție din cauza încălcării unui regulament privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale.

3 COMENTARII

  1. Oare cat mai trebuie sa acceptam mizeriile lui Merkel? UE vrea sa exportam gazul romanesc la pret de 3 ori mai mic decat cel pe care il cumparam de la rusi…e buna afacerea dar nu pt poporul roman…
    Cred ca ar trebui sa protestam si sa cerem referendum in care sa fim intrebati daca mai vrem in UE si NATO. Sa semnam o petitie in care sa cerem referendum. Cat o sa mai stam ca Merkel sa-si bata joc de poporul roman? Politicienii nostrii chiar nu vad ca UE nu ne vrea binele? Haideti sa cerem ca odata cu alegerile din 9 decembrie sa se organizeze si un referendum in care sa fim intrebati daca mai vrem in UE si NATO. Numai bine si Dumnezeu sa ne ajute!
    P.S. Domnilor de la Nasul TV poate chiar dumneavoastra luati aceasta initiativa cu organizarea unui referendum si ajutati romanii sa scape de dictatura UE. Va multumesc!!!

Comentariile sunt închise.