Acțiune fără precedent a procurorilor DIICOT, care au descins joi la 16 sedii de bănci și au ridicat 100 de suspecți de fraudă și spălare de bani. Printre ei se numără directori de bănci și de instituții publice importante, subordonate Ministerului Economiei. Prejudiciul dovedit până acum este de 22 de milioane de euro, dar procurorii estimează că pagubele sunt mult mai mari.
100 de persoane au fost aduse joi la sediul DIICOT, audieri. Autoritățile au adus, de asemenea, și mai multe documente ridicate de la diverse bănci din România.
Potrivit procurorilor, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului Ruse Daniel – au realizat beneficii financiare substanțiale prin săvârșirea de fraude bancare, respectiv obținerea sau încercarea de a obține un număr de 40 de credite de la 16 unități bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate. Din grupul infracțional făceau partea 48 de persoane.
Joi dimineață, procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat un număr de 50 de percheziții domiciliare la locuințele învinuiților precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul București și județele Ilfov, Călărași și Giurgiu.
Învinuiții din dosar sunt acuzați că ar fi obținut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanțarea unor proiecte de achiziții utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, informează DIICOT.
Printre cei învinuiți se numără și vicepreședintele BRD, Cercel – Duca Alexandru Claudiu și Aurel Șaramet, director al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Mihai Grigoroiu, Roșu Cătălin Ionuț și Atanasiu Andrei, angajați în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, și Diaconescu Florian Dragoș.
UPDATE (11.10) | Aurel Șaramet a declarat ironic că a venit la sediul DIICOT pentru a fi văzut de presă. Acesta a coborât din duba mascaților și urmează să fie pus sub învinuire de procurorii DIICOT București. Alături de el au venit și alte zeci de persoane anchetate în acest dosar, oameni simpli care au primit câteva sute de euro pentru a-și da buletinul pentru un credit.
Una dintre aceste bănci este Banca Română de Dezvoltare, acolo de unde procurorii DIICOT au ridicat documente importante pentru această anchetă.
„Este aproape de necrezut. Trăim un episod pe care l-au trăit alte bănci din Uniune Europeană anii trecuți, odată cu criza. Am auzit de fel de fel de fraude masive. Niciun sistem nu este perfect și de data acesta observăm căși sitemul bancar din România este pătruns de acest microb, care iată îl regăsim la companiile de stat sub formă de corupție, îl găsim și în zona bancară. Nu cred că se pune problema de pe securitate bancară, se pune problema de deontologie morală”, a declarat Ionel Blănculescu, analist economic, la RTV.
BRD – Groupe Société Générale a luat cunoștință de acțiunea întreprinsă de procurori ai DIICOT, arată compania într-un comunicat de presă. „Activitatea BRD nu este afectată de acest eveniment și BRD rămâne la dispoziția autorităților pentru a furniza orice informație necesară legată de acest caz”, mai scrie în comunicatul BRD.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și Biroul Teritorial Călărași, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au procedat la destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziții domiciliare la locuințele învinuiților precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul București și județele Ilfov, Călărași și Giurgiu”, se arată într-un comunicat al Direcției.
Sunt banii folositi la referendum de USL …nu au avut de unde sa fure ,ca banii tarii sunt la adapost prin contracte fiscale cu UE….a avut Base grija …si Hotii au dat iama la banci!!!
Comentariile sunt închise.