Trustul Intact, patronat de familia lui Dan Voiculescu, a primit publicitate de stat de la Oltchim, deși compania de stat avea pierderi de peste 200 de milioane de lei. Contractul de publicitate a fost încheiat în decembrie 2009 între SC Media Casa Press SRL, reprezentată de Gabriela Vrânceanu Firea, în calitatea de prestator, și Oltchim SA, în calitate de beneficiar.
Obiectul contractului era prestarea de servicii de publicitate și PR în cadrul emisiunilor prestatorului, respectiv publicații din presa scrisă și TV ale trustului Intact. Contractul implica machete publicitare, interviuri și reportaje. Valoarea totală a contractului 100.000 de euro, iar plata urma să fie făcută cu un avans, plus plăți lunare.
Potrvit documentului, beneficiarul avea obligația de a plăti toate serviciile, chiar dacă până la data încheierii contractului nu le-a comandat. De asemenea, prestatorul era obligat să nu încheie contracte comerciale cu acționari minoritari ai Oltchim, printre care și PCC, care „desfășoară acțiuni ostile la adresa beneficiarului” și să nu susțină, prin serviciile sale, poziția respectivei părți.
În cadrul SC Media Casa Press SRL îi are printre administratori persoane fizice pe cele două fiice ale lui Dan Voiculescu, Camelia și Corina Voiculescu.
[simple_slideshow auto_advance=”1″ transition=”scrollLeft” auto_advance_speed=”5000″]
Ce mai conteaza trustului Voiculescu, daca muncitorii de la Oltchim isi ridica plata pentru munca prestata sau nu, grofii intre grofi s-au inteles si atat .
se pare ca nu exista institutie de stat in Romania sa nu fi fost capusata de securistul felix !!! incredibil, oriunde te invarti in afaceri cu statul dai de felix turnatorul !!! votati in continuare usL dragi romani ca voi le dati pe tava totul prin votul vostru !!! ma intreb oare pana cand vor dormii romanii !!! ma intreb oare cand se vor trezii nu va fi prea tarziu ?
Comentariile sunt închise.