Patruzeci de profesori si salariati ai universitatii private Bioterra sunt cerectati pentru coruptie si fals, potrivit Politiei Romane. Purtatorul de cuvant al Politiei Valcea a precizat ca se vor efectua 22 de cercetari in Bucuresti, Ilfov, Valcea si Olt.
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, profesorii de la Bioterra ar fi pretins sume de bani de la studenti in schimbul unor note mari la examenul de licenta.
„In aceasta dimineata, ofiteri de politie din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, impreuna cu cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Valcea si D.G.P.M.B., sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Valcea, efectueaza 22 de perchezitii in municipiul Bucuresti, si in judetele Ilfov, Valcea si Olt. In cauza se efectueaza cercetari fata de mai multe cadre didactice si salariati ai unei institutii de invatamant superior din municipiul Bucuresti, pentru fapte de coruptie si fals. Aproximativ 40 de persoane vor fi conduse la audieri urmand ca, in functie de rezultatul acestora, sa se dispuna masuri legale. In cursul zilei vom reveni cu alte amanunte”, se arata in comunicatul de presa al Politie Romane.
Intrebat despre perchezitiile pe care Politia le efectueaza, rectorul universitatii Bioterra, conf. univ. dr. Cornel Trandafir, a declarat ca, oficial, nu a fost informat, insa au avut loc perchezitii la o parte dintre secretariatele si departamentele universitatii. El a precizat ca exista un dosar pe rol la Tribunalul Valcea in care este invinuit un cadru didactic pentru coruptie.
„Conducerea nu stie nimic. In mod normal ar trebui sa fiu chemat si eu in calitate de Rector. Cautam documentele respective, date despre studenti, absolventi, cadre didactice. Suntem deschisi, am permsi acces in absolut toate compartimentele. (…) Au intrat intr-o activitate de perchezitionare a secretariatelor si a altor departamente ale universitatii. Exista pe rolul tribunalului Valcea un dosar in care este invinuit un cadru didactic pentru fapte de coruptie si in momentul de fata asteptam sa vedem despre ce este vorba, sa lauam si noi la cunostinta relcamatiile facute la adresa colegului nostru. Am inteles ca se afla la domiciliu, unde locuinta este perchezitionata. Profesorul invinuit preda in Bucuresti de 3-4 ani cred. Este cadru didactic la Facultatea de Controlul si Expertiza Produselor alimentare. In Ramnicu Valcea universitatea nu are filiala”, a declarat rectorul universitatii Bioterra.
In ceea ce priveste masurile pe care Ministerul Educatiei trebuie sa le ia, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat ca va trimite corpul de control al Ministerului pentru a cerceta situatia de la Universitatea Bioterra. Ea a precizat ca faptele de coruptie din sistemul de invatamant „sunt mult mai paguboasa decat in alte domenii din societate”.
„Cei care sunt abilitati de a face ancheta trebuie sa o duca pana la capat, iar cei vinovati sa isi primeasca pedeapsa. O sa trimitem si noi corpul de control acolo sa vedem ce s-a intamplat”, a declarat, joi, Ecaterina Andronescu pentru Realitatea Tv.
D-na Andronescu mi-ar fi jena, sa ma adresez in acest fel, cautand prin diverse metode sa ascundeti plagiatul prim-ministrului Ponta, nu demonstrati ca sunteti interesata de aceste abateri ,Punct !
Comentariile sunt închise.