Ziarul “Adevarul” a initiat o campanie despre tinerii parlamentari ai Romaniei, prima generatie de politicieni care n-a fost educata in comunism si de la care asteptarile societatii au fost imense. Cititi mai jos un articol despre un tanar deputat care intr-un singur an de mandat a reusit sa treaca prin trei partide.

Deputatul craiovean Florentin Gust are 33 de ani si este un recordmen in traseismul politic.

Intr-un an a schimbat de trei ori partidul. Unde mai pui ca in timpul asta a fost si independent cateva luni. Ascensiunea lui politica a inceput dupa ce a devenit liderul studentilor craioveni. Singur si-a croit drumul, n-a fost ajutat de parinti. Parintii lui au fost muncitori la „7 Noiembrie” Craiova. Si totusi…

Florentin Gust: Mi-am facut, pana la urma, o ruda in politica: pe Mircea Geoana, care imi e nas. Eram deja deputat ales cand l-am pus nas. Asa am considerat eu, ca domnul Geoana poate sa imi fie parinte spiritual.

„Adevarul”: N-ati avut un coleg de facultate, prieten de bere, pe care sa-l puneti nas? V-ati oprit tocmai la Geoana?

Dar si cu domnul Geoana pot sa ies la bere, nicio problema. In 2008 am fost cooptat in PSD de domnul Geoana. El a „vanat” tineri pe care sa-i puna pe lista. Am interactionat cu el din calitatea de presedinte al studentilor pe Romania. Asa i-am cunoscut pe Iliescu, Oprescu, Nastase, Geoana. Aveam divergente cu oamenii politici.

Erati tanar si v-ati lovit de Iliescu, Nastase, Geoana. Cum vi s-au parut oamenii astia?

…Nu exista in Romania om politic perfect.

Cum e omul politic perfect?

Face cat mai putine compromisuri. La noi, oamenii politici au facut foarte multe compromisuri in ultimii 22 de ani.

Dumneavoastra ati facut compromisuri? 

In sensul ca am inchis ochii. Pot spune ca am facut unele compromisuri. E un compromis ca de multe ori trebuia sa fiu mult mai vocal in Parlament.

Tindeti catre omul politic exemplar?

Nu mi-am propus asta. Nu trebuie sa iti propui sa devii perfect. Iti propui sa joci cat mai corect fata de cei care te-au trimis acolo. Iar pe mine m-au trimis cei din Craiova.

Oamenii intra in politica sa se imbogateasca?

E o generalizare. Declaratia mea de avere e la fel ca atunci cand am intrat in politica. Eu, daca imi propuneam sa fac bani, faceam bani. Eu mi-am propus sa fac politica.

Ce tinte ati avut ca politician?

Am intrat cu elanul de a schimba multe. Mi-am dat seama ca nu poti sa schimbi multe peste noapte. Ce vreau sa fac? Eu as vrea sa extindem numarul de parlamentari. Toata lumea spune ca trebuie restrans acest numar. Dar eu cred ca atunci cand sunt mai multi, pot sa-si dea mana mai multi care au intentii bune. Cand sunt mai putini… Stiu, e o idee nepopulara si nastrusnica.

N-ar fi cam mare cheltuiala?

Parlamentul Romaniei consuma intr-un an cat doi kilometri de autostrada.

Adica 10 milioane de euro?

Nu, doi kilometri de autostrada din aia… Stiti foarte bine ca am avut autostrazi cu 40 de milioane de euro pe kilometru. Deci, atata costa democratia in Romania. Nu se poate fara Parlament.

Altceva. Ce mai vreti sa faceti?

Eu sunt la Comisia de Educatie si as vrea sa fie un singur manual de istorie pentru toti elevii, asa cum istoria e una singura, nu la Bucuresti intr-un fel si la Craiova in alt fel. Mai vreau sa dau legea practicii. Absolventii de studii superioare sa faca mai multa practica inca din scoala. Angajatorii si universitatile sa gaseasca o formula prin care studentii sa faca practica. 400.000 de studenti termina facultatea si habar nu au de practica.

Spuneti ca defectele politicienilor romani tin de compromisuri. Nu e un compromis si faptul ca ati schimbat de patru ori partidul intr-un an?

La prima impresie asa pare. Ca am fost oportunist. Nu-i condamn pe cei care cred asta. Dar eu am putut sa fac lucrul asta pentru ca am fost un om liber. Au fost certuri interne. Cand m-am revoltat, am facut niste gesturi, spre deosebire de altii, care negociaza pe la spate. Eu cand m-am suparat, am injurat si am plecat.

Dar ati iesit din PSD, ati trecut pe la alte partide si v-ati intors in PSD. S-a schimbat PSD-ul intr-un an cata vreme ati fost pe la alte partide?

Nu e vorba de asta. In comparatie cu ce am vazut peste tot este cea mai buna decizie. Si e vorba si de o maturizare a mea, pana la urma.

Acum ati dat o noua definitie pentru traseismul politic: e un proces de maturizare.

Daca vreti sa o dati asa, OK, sunt traseist. Dar e mai traseist ala care are afaceri cu alte partide, indiferent de guvernare.

Deci ati fost la PSD, ati trecut in PC, apoi independent, apoi la PDL pentru ca sa va intoarceti la PSD. Toate astea intr-un an.

Deci, eu am plecat din PSD pentru ca nu am fost lasat sa candidez la Primaria Craiovei. Am zis ca in PC pot sa ma exprim. Am sprijinit-o pe Olguta Vasilescu. Independent am ajuns atunci cand a fost dat Mircea Geoana afara din PSD, iar eu am zis ca plec din USL pentru ca nu e corect sa fie dat afara un fost presedinte. A fost o rebeliune a mea. La PDL am intrat ca sa-l blochez pe Antonie Solomon sa ajunga candidatul PDL la primarie, si l-am blocat. Am stat trei saptamani, dupa care am plecat inapoi la PSD.

Deci a fost un artificiu intrarea in PDL?

Da, i-am pacalit pe Antonie Solomon si PDL-ul.

Nu ati luat exemplu de la Coposu care a stat toata viata taranist.

Dar pe Kennedy nu vreti sa-l luam exemplu? Presedintele Americii. A trecut prin sapte partide. Fiecare are personalitatea lui.

Ideologic cum ati ramas dupa atatea viraje la stanga si la dreapta?

Ideologic, eu sunt de stanga. Din pacate, partidele din Romania nu au ideologie de stanga sau de dreapta. Am vazut guvern de stanga cu masuri de dreapta si viceversa.

„Puteti sa ma dati ca un exemplu negativ de tanar politician. Dar vedeti ca sunt si tineri in regula, pe care puteti sa-i laudati: Alina Gorghiu, Nicu Banicioiu.”
Florentin Gust parlamentar

Sarmana tara noastra

Saptamana de munca a unui deputat incepe luni la ora 16.00. Sa aiba timp sa vina din teritoriu. Sta pe la Parlament pana miercurea. Joi si vineri e in colegiu si primeste audiente sau mai face… una-alta. Sambata si duminica e liber. Luni pe la pranz iar pleaca la Bucuresti.

„Scrieti despre aia care chiar fac rau. Ma gasirati pe mine…”

De ce intra tinerii de azi in politica?

Nu pentru idei. Intra pentru ca au o simpatie pentru un lider, pentru un grup de tineri care se simt OK in partidul respectiv. Nu pentru ideologie.

Intra si unii care vor sa scape de saracie.

Astia se cern in timp.

Cum ati defini social-democratia?

Are multe definitii. Daca vreti sa intram in asta, vorbim trei ore de acum incolo.

Ati fost printre initiatorii legii prin care Craiova a devenit oras-martir al Revolutiei. De ce merita Craiova asta?

Pentru ca au murit oameni.

Cati oameni au murit?

N-am o cifra exacta.

Moartea unor oameni nu e o conditie suficienta pentru ca un oras sa devina martir. 

Nu. Aveti o preceptie gresita. Orasele-martir sunt cele in care au murit oameni.

Dar despre indemnizatiile revolutionarilor ce spuneti? Le merita?

Eu cred ca ar trebui sa ia bani doar cei care au fost raniti sau au pierdut rude. Cei care au participat nu au facut-o pentru bani si nu ar trebui sa-i ia.

Ati putea sa dati o lege permanenta in sensul asta.

As putea multe… Din pacate, suntem putini care putem.

Daca maine se hotaraste in PSD sa se redea indemnizatiile pentru revolutionari, firesc ar fi ca dumneavoastra sa votati impotriva. Ce veti face? 

Ce sa fac? Stau jos deocamdata. Dupa ce am luat bobarnace am inteles ca nu tot timpul punctul meu de vedere este cel corect. Foarte multi colegi vor spune ca n-am dreptate. Si eu voi accepta.

Alt compromis.

E un compromis, da. Dar poate au dreptate ei si gresesc eu. Poate chiar s-au riscat aia si trebuie recompensati.

De ce nu votati cum va taie capul, cum credeti ca e mai bine pentru tara? Am vazut ca votati toti de la PSD intr-un fel si toti cei de la PDL in celalalt fel…

Si eu am crezut in asta. Dar, cand faci asa, esti dat afara din partid.

Si tineti de locul din partid?

Nu tin de loc. Dar trebuie sa ai maturitatea sa iti dai seama ca nu poti avea un punct de vedere in toate.

Si ce? Esti dat afara din partid, devii independent.
..
E, acum vorbim asa… Eu pe probleme de invatamant imi sustin punctul de vedere chiar daca supar. Pentru ca e specialitatea mea.

Care e cea mai mare realizare in acest mandat?

Ca am reusit sa imi impun, de multe ori, punctul de vedere in PSD. Si am mai reusit sa le schimb optica tinerilor din Craiova cu privire la ce inseamna sa te bati pentru niste lucruri. In Parlament am reusit sa influentez cate un amendament la multe legi.

Veti mai candida la urmatoarele alegeri?

Da.

Da…

Voi acuma o sa scrieti un articol rau despre mine. M-am prins de la inceput, ca stiu ce inseamna presa. Dar scrieti si voi despre aia care chiar fac rau. Ma gasirati pe mine…

CV

– Florentin Gust Balosin
– Data si locul nasterii: 15 aprilie 1979, Craiova (Dolj)
– Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice din cadrul Universitatii Craiova
– 2002 – 2006 – Presedinte al organizatiilor studentesti de la Universitatea Craiova
– 2004 – 2005 – Presedinte al Uniunii Studentilor din Romania
– 2006 – 2008 – Director al Televiziunii «U» Craiova
– Parcurs politic:
– 2006 – mai 2011 PSD
– mai 2011 – noiembrie 2011 PC
– noiembrie 2011 – martie 2012 independent
– martie 2012 – aprilie 2012 PDL
– aprilie 2012 – prezent PSD

De bine

„Pregatesc un proiect de lege prin care toti olimpicii Romaniei sa-si aleaga orice job in institutiile de stat ale Romaniei cu un salariu minim de 1.000 de euro. Sa fie create locuri pe profilurile pe care vor ei sa exceleze. La fel pentru sefii de promotii de la universitatile de stat”.

De rau

Agentia Nationala de Integritate (ANI) s-a autosesizat cu privire la o firma pe care Gust nu a trecut-o in declaratia de avere. El spune ca firma figureaza in Registrul Comertului dar, totodata, nu a fost niciodata infiintata. Firma avea profilul mass-media. Gust voia sa faca o revista de tineret.

 

17 COMENTARII

  1. Incredibila aparitie!Nu inteleg cum i s-a luat un intreviu.Desi este foarte bine ca asemenea specimene sa fie cunoscute mai bine de public.
    Il stiam din citeva aparaitii pe televizor,unde auzindu-l mi-a produs un sentiment profund neplacut.Parac era scolit la Stefan Gheorghiu,cu atata stereotipie rostita mecanic si necredibila.
    Asadar,ce incredere mai poti avea intr-un tinar politician ,la acest nivel de gindire si reăprezentare?

  2. Nasule imi amintesc un interviu in care il sustineai foarte aprig pe primarul Iasului Gheorghe Nichita…si laudai demersurile in proiectul Palas. Ce parere ai acum despre „licitatie”…si despre implicarea in speta terenurilor din gradina botanica alaturi de Silaghi si Iulian Dascalu??? Ma intreb cum de nu apare pe site niciun articol…despre documentarul Tele M??

  3. asta chiar e idiot.insa vedeti ca nu se feresc idiotii in romania .dincontra stau la bataie .astia ne provoaca.
    -multe prostii a mai debitat.doamne doamne.

  4. Un tanar care n-a avut legatura cu PCR… a avut doar „parinti spirituali” din PCR, KGB etc. Iar instruirea de partid s-a facut dupa manualele alea vechi… Oportunismul si parvenitismul nu prea au varsta. Merg in orice moment si in orice combinatie.

  5. Adica profesional zero, fara ideal politic, dispus sa spuna orice pentru a ramane la putere, dispus sa sustina ca negrul e alb, uu gargaragiu fara cultura, fara aspiratii intelectuale.

  6. Nesimtzire se cheama tot ce face acest tanar „politician” educat de scoala veche din jud.Gorj,habar nu are pe ce lume traieste,cat a muncit ca sa aiba ce are la ora actuala si mai ma intreb cat a si invatzat,fiindca facultatzile s-au facut cum s-au facut……

  7. ACESTA E CHIAR LIPSIT DE…GUST!SI SA NU UITAM CA UN SINGUR MARE CONDUCATOR AU AVUT OLTENII,PE TUDOR VLADIMIRESCU,SI L-AU TRADAT CHIAR SI PE ACESTA ASA CA…CE SA MAI ASTEPTAM?

  8. ASTA E SEMIANALFABET !!!
    Intrebati-l daca stie cine e ministrul…
    …Economiei,sau oricare alt minister, nu conteaza…
    NU STIE.
    L-au intrebat in direct la B1 cine e ministrul economiei si nu a stiut.

  9. O fi el tanar, dar acele buze subtiri ca firul de par caracterizeaza un caracter crud si alunecos 🙂

  10. „Cum e omul politic perfect?

    Face cat mai putine compromisuri. La noi, oamenii politici au facut foarte multe compromisuri in ultimii 22 de ani.” ????

    Pacaliciul asta se CONTRAZICE intr-o fraza si de altfel in tot interviul de 7 ori!

    Eu nu mai sunt dispusa sa mai… ” Gust” panglicareli!

  11. Uitativa la ei”PONTA,ȘOVA,BANICIOIU,POP„si altii de teapa lor sunt niste”KOKALARI JEGOSI DE ULTIMA SPEȚA!!!!!!!!„

  12. atata timp cat sunt scoliti de nastase si sova ,ce politicieni vreti sa aveti ,clasa de nerozi ?

  13. Un om controversat,dornic sa joace pe mai multe campuri de lupta o data ,ceea ce este imposibil.
    Instabilitatea n-ui aduce victorie , nici cinste !

Comentariile sunt închise.