E vremea martirilor. Cel mai nou și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, este Liviu Dragnea. Un Nae Girimea provincial, pus pe carieră în Capitală. După scurte și firești rătăciri, a găsit traseul care să-l ducă drept acolo unde a înțărcat dracul copiii și ochiul dracului își dă mâna cu puterea. Și a ajuns unde îi era locul, în PSD.
Normal, partidul cu cel mai mare număr de activiști comuniști și de securiști reciclați la democrație și inventatorul capitalismului de cumetrie era mediul ideal care să-i ofere accesul și la putere, și la avere, chiar dacă nu mereu în această ordine. Stăpânind tehnica șezutului în două luntrii și arta îmbrobodirii, după ce a lopătat pentru prostănacul Mircea Geonă, a trecut la vreme și cu folos în bărcuța cârlanului Victor Ponta.
Ajuns politician cu greutate, și cu averea pe măsură, era normal să intre de mai multe ori și în atenția justiției. Referendumul pentru suspendarea și demiterea președintelui ales, Traian Băsescu, i-a oferit ocazia să iasă ca păduchele în față. Procurorii de la DNA l-au pus sub urmărire penală în dosarul privind fraudele la referendum, acuzat fiind și-a folosit autoritatea și influența pentru a obține foloase electorale. Între metodele de fraudare folosite se află votul multiplu, denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a codului numeric personal al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, falsificarea de semnaturi a unor persoane decedate, plecate din tara sau minori, neaplicarea autocolantelor cu mentiunea „votat” și, nu în ultimul rând, faimosul turism electoral.
Îndrăzneala justiției de a se atinge de vacă sacră a partidului a stârnit mânia proletară a conduceri PSD-ului, care a făcut zid în jurul lui Dragnea. Incepând cu bătrâna pușlama comunistă Ion Iliescu și terminând cu penalul Adrian Năstase. Deși exclus din partid după de a fost condamnat, cu executarea pedepsei, după cum a declarat Victor Ponta presei străine, pe pagina de internat a PSD Adrian Năstase este președintele Consiliului Național și din ocnă cheamă la solidarizarea cu Liviu Dragnea, ca victimă nevinovată a regimului Băsescu.
Același lucru îl face micul Tituluescu, Victor Ponta, dar și micul caporal, Crin Antonescu, otrăvit la culme de invalidarea referendumului care l-a trimis să doarmă în Senat, în loc de Cotroceni. Și, din solidaritate cu martirul Liviu ot Teleorman, vestitul cuplu comic Victor și Crin se va autodenunța la DNA, recunoscând că și ei au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.
Numai ca aici intervine minciuna și manipularea, practicate cu de Ion Iliescu și Adrian Năstase sub comuniști și însușite de Victor Ponta și Crin Antonescu. Fac pe proștii sau poate că nici măcar nu au nevoie să o facă și nu înțeleg că ce li se reproșează nu este faptul că și-au propus să scoată la vot cât mai mulți oameni, ci că au a încercat să umfle datele privind participarea la vot.
Ion Iliescu crede că anchetarea martirului Liviu Dragnea este culmea cinismului și că justiția n-ar trebui să se amestece în procesul electoral. Dar nu nu spune cine ar fi în măsură să o facă în cazul unor infracțiuni flagrante la legea electorală. Duhul Sfânt sau Duhul lui Lenin?
multumim lui DUMNEZEU ca existati . Nemernicii vor sa ne intoarca pe vremea lui Ceausescu sa ne punna pumnul in gura. Romani nu picati in plasa lui Ponta si Antonescu si a lui „Ilici”ca vom ajunge rau.
Putin vs Saakasvili?
http://xdangels.com/putin-vs-saakasvili/
draga APSANCA,sper ca nu te superi ptr. felul in care m-am adresat catre tine.am si eu prieteni la fel ca ai tai. nu m-am certat cu ei,dar stiind ce hram poarta,le-am spus multe adevaruri de care ei fug ca dracul de tamaie.sotia mea chiar m-a certat(fara rautate,bineinteles), reprosandu-mi ca o sa ne pierdem multi prieteni.i-am spus sotiei, ca de asemenea „prieteni” nu am nevoie.nu o sa ma las calcat in picioare de asemenea „prieteni”! le spun de cate ori ma intalnesc cu ei(de ceva vreme mai rar,ptr. ca ii evit), va veni cat de curand vremea cand se vor lamuri cine sunt BORFASII din aceasta tara!
Borfasii cu staif nu se vor dezminti nicioda.Intr-un fel,pe acetia ii inteleg,Fac tot ce pot pentru a scapa de plata faradelegilor comise.Nu-i inteleg insa pe oamenii simplii ce se inhama de buna voie in a acredita pe cei,datorita carora’, o duc din rau,in mai rau?Cu ocazia referendumului,mi-am pierdut prieteni de-o viata,doar pentru ca ,n-am cantat la unson cu politrucii de azi,aria calomniei.Le-am cerut argumente si nu zvonuri privind asa zisele fraude comise de presedintele tarii.Nu mi-au raspuns,dar pur si simplu,mi-au intors spatele.Am tras concluzia ca,pana si cei in a carora dreapta judecata aveam incredere,sunt pur si simplu spalati pe creier.Ei nu vin cu argumente ci cu zvonistica.Atunci sa te mai miri ca cei care si-au batut joc zeci de ani intregi de noi,ne rad in nas.De ce credeti ca un voiculescu si-a facut scoala?E cel mai simplu mijloc de-a crea gazi,ciuaci,spagatisti pe banda rulanta.Multumesc pentru articol ,dar daca au reusit sa-si vare cartitele in parlamentul european, e semn ca aceasta campnie electorala va fi de o abjectie fara margini domnule Munteanu.
Dl N.C. Munteanu, prin experienta d-voastra vasta ii stiti si cunoasteti mult mai mult decat ne-ati descris acum.
Desigur, nu putem decat sa va multumim ca va faceti prezenta printre noi, dandu-ne posibilitatea de a va citi articole.
Multumesc domnule Neculai Constantin Munteanu pentru oaza de bucurie pe care mi-o faceti publicand aceste articole.Sa ne traiti si la mai multe.
Da, fac pe prostii in speranta ca o sa le (mai) mearga bine cu declaratii din astea pentru un electorat senin si cretin- nostalgic desigur vremurilor in care un om detinea puterea absoluta.
Asta se incearca si acum, din rasputeri- cu urechea aplecata la descantecele gru de reancarnare a bolsevismului.
Este foarte bine ca ati readus in atentie ispravile penalilor sustinatori ai ideologiilor iliesciene- poate in felul acesta cat mai multi romani se vor mobiliza si vor intelege ca SINGURA optiune realista este DREAPTA UNITA
Sa ne traiti N.C.Munteanu, avem nevoie mare de oameni adevarati si curajosi ca D_vs !
Comentariile sunt închise.