În această dimineață a fost depus la Tribunalul București tabelul preliminar de creanțe împotriva companiei Hidroelectrica. Conform rapoartelor întocmite de administratorul judiciar, EuroInsol, Hidroelectrica avea înregistrate în contabilitate datorii de 827 milioane de euro, în vreme ce creditorii solicită 1,23 milioane de euro.
Creanțele solicitate de către părțile cu care Hidroelectrica a derulat contracte bilaterale de vînzare -cumpărare a energiei electrice, mai exact “băieții deștepți”, au fost în cuantum total de 870 milioane lei, sumă care a fost respinsă integral în raportul prelimiar depus astăzi la instanță.
Compania de stat a denunțat faptul că a pierdut, în ultimii șase ani, o jumătate de miliard de lei din cauza prețurilor stabilite în contractele cu băieții deștepți. Conducerea Hidroelectrica și cea a Ministerului Economiei, indiferent de ce culoare politică a avut guvernarea, a refuzat să facă publice aceste contracte, invocînd existența unor clauze de confidențialite, cît și imposibilitatea rezilierii lor. Nașul TV a făcut public în luna iulie, în exclusivitate, contractul dintre Hidroelectrica și Energy Holding, dezvăluid astfel faptul că mult invocatele clauze de confidențialitate nu existau de fapt, cît și faptul că toate explicațiile oferite de-a lungul timpului de miniștrii economiei, cum că aceste contracte nu puteau fi reziliate, s-au dovedit defapt a fi defapt miniciuni și dezinformare.
Energy Holding, după ce a fost reziliat contractul, s-a înscris la masa credală cu suma de 91 de milione lei. După cum am prezentat în exclusivitate, compania omului de afaceri Bogdan Buzăianu mai pretinde în instanță daune de la Hidroelectrica în valoare de 77 milioane lei, pe lîngă cei 91 de milioane cu care s-a înscris la masa credală. În acest sens, Energy Holding a contestat în instanță avizul Camerei de Comerț în cazul clauzelor de forță majoră pe care Hidroelectrica le-a invocat în contractele cu băieții deștepți pe perioada de secetă, pentru a opri furnizarea de energie electrică către aceștia. În noiembrie 2011, Biroul de Conducere al Camerei de Comerț și-a restras avizul dat Hidroelectrica pentru invocarea clauzei de forță majoră în contractul cu Energy Holding. Motivul care a stat la baza rezoluției a fost acela că avizul CCIR, dat inițial, nu purta și semnătura președintelui Mihai Vlasov. Cu toate că CCIR recunoaște deci că acestă culpă îi este imputabilă, Hidroelectrica riscă acum să plătească daune de 77 de milioane lei.
În plus, problema unor eventuale daune ori a sumenlor impresionante cu care băieții deștepți din energie s-au înscris la masa credală, nu sînt singurele cu care Hidroelectrica se confruntă. Alte contracte, precum cel cu Arcelor Mital sau Alro Slatina, se află în vizorul Comisiei Europene. În ce privește primul contract a existat chair un raport preliminar care arăta grave probleme în relația dintre Arcelor și Hidroelectrica, existînd suspiciunea că prețul scăzut la care energia era furnizată poate fi considerat ca ajutor de stat, ceea ce ar contraveni legislației privind concurența în spațiul UE.
Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar de la Hidroelectrica, a declarat ca 99,9% din creantele statului la Hidroelectrica nu au fost acceptate la masa credala, astfel din declaratiile de creanta depuse de ANAF si Ministerul Economiei, ce se ridicau la suma de 536 de milioane de lei, doar de 589.000 de lei au fost admisi.
„Diferenta a fost admisa sub conditie. ANAF a solicitat inscrierea la masa credala cu 144 milioane lei. Aceasta creanta a fost inregistrata sub conditie. MECMA a solicitat cu 391 milioane lei. Suma a fost admisa sub conditia solutionarii dosarului penal in care o serie de directori au fost trimisi in judecata impreuna cu un fost ministru pentru subminarea economiei nationale. Pana nu se pronunta instanta, sumele solicitate de MFP prin ANAF si de MECMA vor ramane inregistrate sub conditie”, a precizat Remus Borza, citat de Agrepress.
In acest caz, statul roman este lasat in afara tabelului preliminar de creditori, prin urmare, daca instanta nu solutioneaza dosarele pana la data finalizarii insolventei Hidroelectrica, ANAF si Ministerul Economiei nu vor primi niciun ban.
Statul roman nu a fost singurul care nu a intrat in tabelul creditorilor, creantele „Baietilor destepti”, insumand 870 de milioane de lei, nu au fost nici ele admise. Din totalul de 5,4 miliarde de lei ceruti de creditori, doar 3,5 miliarde au fost admise.
„Creantele ce trebuie platite se ridica la 3,5 miliarde lei. Se va face un grafic de plati cu reorganizarea societatii si apoi vor putea fi platite aceste creante. 870 milioane lei au cerut baietii destepti. Nu am aprobat nimic”, a incheiat Remus Borza.
Baietii destepti au prins vacuta buna de muls bani frumosi de la Hidroelectrica .
Destul de rau ca nu sunt alti intelepti care sa le spuna STOP !
tot se vorbeste de ”baietii desteptii”, dar cine sunt astia nu spune nimeni, oare de ce??? ce nume sunt implicate? felix cumva???
da eu nu inteleg ce treaba are masa credala a cu dosarele penale…
Treaba asta cu insolventa miroase nasol. Dacã statul pierde in competitia cu bãietii destepti, ponticã o va transforma intr-o mare reusitã. Bineinteles in stilul caracteristic. Zâmbitor.
Comentariile sunt închise.