Liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu considera ca o noua suspendare a presedintelui Traian Basescu i-ar fi “fatala”, acesta declarand ca  e momentul ca presedintele „sa inteleaga ca doar respectand cu strictete atributiile pe care le are si raportandu-se la Constitutie va putea sa-si incheie mandatul”.

Intrebat ce sanse sunt ca Victor Ponta sa coabiteze cu Traian Basescu, acesta s-a aratat sceptic.

„Eu nu le vad, sincer, prea mari, dar ma gandesc ca macar acum, in ceasul al doisprezecelea, Dumnezeu le da mintea sanatoasa celor care sunt pusi sa conduca treburile tarii si sa ajungem la n-as spune un compromis politic, desi in politica, stiti si dumneavoastra, compromisul joaca un rol foarte important, dar eu cred ca daca vom pune in prim plan interesul national, acum vorbesc si eu de interesul national, lucrurile se vor desfasura in mod firesc, in mod normal, in mod profitabil pentru Romania si in special pentru cei 7,4 milioane care au iesit la vot, care inca mai ies, o parte dintre ei, in strada, care inca mai spera, care inca mai asteapta”, a adaugat Ilie Sarbu la RFI.

Acesta a vorbit si despre situatia in care USL castiga 50% plus unu din voturi la alegerile parlamentare din 9 decembrie, dar presedintele Traian Basescu refuza sa-l desemneze tot pe Victor Ponta premier.

„Asa cum s-a intamplat si data trecuta, nu cred ca va refuza, pentru ca nu are nici un motiv. Daca fiecare respecta cu strictete atributiile pe care le are, nu ajungem la conflict. Nu cred eu ca domnul Basescu va cauta cu lumanarea o noua suspendare. De data asta, cred ca i-ar fi fatala!”, a apreciat Ilie Sarbu.

18 COMENTARII

  1. Daca taceai folozof ramaneai,dar tu nu esti fudul daca nu esti prost destul,cred ca intelegi proverbele .

  2. Tovarase colonel,

    Nu crezi ca matale chiar ai nevoie de o lumanre, hai doua….

    dec

  3. Suspendarea 1 si 2 v-au fost fatale voua pe plan international. A 3-a suspendare va va fi fatala tot voua, de data asta pe plan intern. Nu aveti nicio solutie economica functionala pentru „prostime”. Vine iarna, cu certitudine matematica. Si cum spunea un clasic in viata (pe care voi, tradatorii KGB-isti, nu-l suferiti) – „Iarna nu-i ca vara”, se scumpesc toate: hrana, combustibil, electricitate, caldura, intretinere etc. si bani ioc! Sa vezi atunci si sa nu crezi cum va duceti voi la naiba cu ciomagul pe spinare chiar de la credulii si ineptii de v-au votat in vara.

  4. Problema e,mai tovarase,ca suspendarea asta va e fatala!O sa vedeti voi la parlamentare ce bine ati procedat…
    O noua suspendare ar insemna dezintegrarea voastra,adica ciocu’ mic pe vecie,frati de cruce cu pntcd!!!

  5. Sunteti depasiti tovarasi!Lumea a evoluat, e casual sa va retrageti, Stefan Gheorghiu „facultatea ” terminate de voi e de domeniul trecutului, plecati la pensie, lasa-ti ginerele in pace, i’ bagi in fata si saracul nu este nici pregatit…. Deci nu este in stare sa fie primal ministru!

    • Nu l-ar primi in calugarie nicaieri ! Acolo trebuie sa ai sufletul SI trupul FARA BETESUGURI !!!

  6. Acest Sarbu are nevoie urgenta de PSIHIATRU.Faceti-ne un bine echipa Nasu,nu ne mai postati „zisele”lui Sarbu si tot neamul lui de idioti.Noi trebuie sa ne trezim,sa ne limpezim,nu sa batem pasul pe loc citind sau ascultand ce zic inconstientii de Usl-isti.A sosit vremea sa le zicem noi si sa facem noi ce trebuie.Ei sunt bolnavi rau si contamineaza.

  7. acest sarbu sa ne lase ….este un anganfat ,ce vrea ca ficasa „proasta targului ” sa ajunga prima doamna ?deja are toata familia an politica …..ori vrea sa-si aduca si guvernanta sau pe cel care-i stinge lumina !……am o propunere sa suspende pe nevastasa,poate-i trece oful……mafiotii !

  8. Bey,tata socru.Ce ar fi sa lasi ginerele sa isi vada de guvernare?Sau este doar marioneta lui Sirbu?Cine te imputerniceste sa faci asemenea judecati de valoare?

  9. tu nici sa deschizi gura mai criminalule.Ai lasat sa moara tineri pe scarile Catedralei din Timisoara in „89.Voi sunteti cei care o cautati cu lumanarea.Va sta in gat Basescu,asta e si nu stiti ce sa-i mai atarnati dar sper sa inteleaga oamenii si sa va atarne multe pe 9 decembrie.

  10. Cand vrei sa suspenzi statul de drept, orice declaratie facuta de Basescu este un „bun” pretext.
    Puciurii, care ar trebui sa raspunda penal pt actiunile lor, fac ce stiu: duc tara de rapa si ameninta. 👿

  11. Nimic n-ai invatat Sarbule!
    Presedintele n-a iesit din cadrul constitutiei. Voi aveti nevoie de un presedinte mut ca sa va placa.

  12. Mai pesedistule nustiu cui ai va fi fatala suspendarea lui BASESCU .Jucativa mult de-a suspendarea ca cred ca ati vazut cum stati mai nou in sondaje

Comentariile sunt închise.