De la Ghiță Posteucă la Liviu Dragnea

Motto….

“ O șleahtă de mișei la cârma țării

Îmbogățiți prin furturi, farisei,

O, Doamne, dac-ar fi să am putere

Aș dărâma Carpații peste ei ” 

Vizita lui Dragnea la Călărași zilele trecute  a fost pregătită cu surle și tobe de mai marii reprezentatnți  ai organizației județene a PSD-ului. Aflat în turneu electoral, liderul PSD a participat la alegerea conducerii organizației locale. În fața Prefecturii, în ritmul sacadat și mobilizator al muzicii, câțiva susținători ai PSD și-au exprimat fidelitatea față de partidul înființat acum treizeci de ani de “tătucul Iliescu”. Concepută cu “ștaif” de liderii locali, primirea “marelui” lider a fost perturbată de un grup de protestatari  care i-au reproșat modul în care merge țara, confiscată de grupul aflat la guvernare. Un organizator zelos, cu funcție importantă în organizația locală, i-a înjurat birjărește, un altul le-a strigat “sărăntocilor.” De parcă sărăcia ar fi o rușine și nu opulența obținută, de multe ori, prin acte de corupție.  

Înconjurat de membri de partid servili, Dragnea a pășit ca un om cu greutate prin mulțimea împărțită care striga în fața prefecturii. A intrat țanțoș în sală și a prins putere în muzica, aplauzele și discursurile servile ale membrilor de partid, cu funcții aducătoare de privilegii personale. Citite cu emfază, laudele demagogice m-au dus cu gândul la epoca de “neagră amintire”, cum este adeseori numită perioada comunismului în România. Am avut privilegiul- dacă pot să numesc așa faptul că am trăit o perioadă îndelungată, plină de evenimente istorice și politice care au marcat țara- de a cunoaște modul în care a apărut , s-a dezvoltat și apoi a căzut comunismul în România. Observ astăzi reapariția aceluiași tip de discurs ideologic, în care sunt exagerate realizările economice și sociale  obținute în timpul guvernării partidului stat. O senatoare PSD-istă  i-a urat bun venit și i-a mulțumit  cu același limbaj de lemn, chiar  aceeași intonație, care se foloseau la congresele și conferințele PCR-ului, în timpul lui Ceaușescu. Câțiva primari bățoși și-au exprimat recunoștința prin discursuri agramate. 

Începându-și campania electorală, boss-ul PSD-ist, a vorbit de calitățile europarlamentarilor, insistând pe patriotism și curajul de susține cauza României și a atacat opoziția : “Îl întreb pe domnul  Dacian Julien Cioloș, dacă a avut vreo legătură cu serviciile secrete franceze,” “Să răspundă domnul Cioloș”.…

Vizionarea secvențelor din timpul vizitei la Călărași, mi-a readus în memorie, un eveniment de acum mai bine de șaizeci și cinci de ani. Eram salariatul unei întreprinderi de construcții care avea o unitate de reparat utilaje, în special camioane. Într-o sâmbătă, am fost anunțați că  va avea loc o ședință în care urma să fie ales președintele sindicatului. Directorul întreprinderii a dat ordin să participăm cu toții la acest eveniment important. Ne-am prezentat la ora stabilită. În fața clădirii erau înșirate grătare și lăzi de bere. Mi-am găsit cu greu un loc în sala plină până la refuz. Pe o platformă improvizată era o masă lungă acoperită cu pânză roșie, iar în tablourile de pe pereți am recunoscut portretele  Anei Pauker, lui Gheorghe Gheorghiu Dej și Vasile Luca. Deasupra lor atârna portretul lui Stalin, lângă care era o lozincă scrisă cu litere mari roșii- “Stalin și poporul rus libertate ne-au adus!”. Lozinci similare erau înșirate pe pereți – “Lupta de clasă se ascute, nu se tocește”, semnat Ana Pauker, iar altele se refereau la lupta împotriva imperialiștilor. Steaguri roșii erau fluturate de un grup de muncitori aflați în primele rânduri.

Câțiva oameni, printre care inginerul șef al întreprinderii, Solomon, s-au așezat la masa de prezidiu. Din sală s-au auzit aplauze răzlețe. “Dăm cuvântul tovarăsului Ghiță Posteucă, președintele sindicatului. Sperăm să fie reales pentru că a avut rezultate foarte bune în activitate”, a anunțat o doamnă, generos fardată, din prezidiu. Un bărbat înalt și slab, care parcă privea “cu un ochi la  făină și cu unul la slănină” s-a ridicat de la masă, și cu o căutătură încruntată s-a adresat mulțimii: “Tovarăși, sub conducerea partidului și învățăturile marelui Stalin, noi, oamenii muncii de pe șantier obținem zi de zi victorii zdrobitoare împotriva imperialiștilor anglo-americani și francezi.” S-au auzit aplauze din grupul aflat în fața prezidiului. În sală, indiferenți, oamenii păreau cu gândul la berea și grătarele încărcate de  afară. “Ne-a ajutat Dumnezeu să avem de partea noastră marea Uniune Sovietică și pe marele conducător al proletariatului mondial, Stalin”. S-a uitat nedumerit la inginerul Solomon, care auzind cum îl amestecă pe Dumnezeu în această poveste, l-a tras ușor de mânecă. “Să știe domnul Fruman, a continuat nervos, că dulgherii noștri au îndreptat cincizeci de kilograme de cuie”. “Truman, Truman”, i-a șoptit Solomon. Rotindu-și fără țintă privirea încrucișată, Ghiță Posteucă a continuat și mai nervos:  “Să știe domnul Fruman că fierar-betoniștii noștri au economisit două tone de fier beton”. “Truman, Truman ”, i-a șoptit inginerul, de am auzit cu toții din sală. “Să știe domnul Fruman, a continuat nestingherit sindicalistul, că mecanicii noștri au făcut un camion din piese de  la fier vechi”. Am devenit atent, lucram la atelierul mecanic, dar nu auzisem de așa ceva.  “Truman! Truman”, a repetat apăsat Solomon. “Dă-l in pizda mă-sii, Truman, Fruman, tot imperialist e!” a strigat furios Ghiță Posteucă.

În pauză, oamenii s-au năvălit afară la bunătățile care se pregăteau. Cârnații și micii erau din belșug, iar sticlele de bere zburau din mână-n mână. Doar un grup de lipoveni,  aduși din satele Dobrogei la săpături, beau vodcă, retrași într-un colț mai îndepărtat. Se pare că berea nu era băutura lor preferată. 

Pauza, programată o jumătate de oră, a ținut o oră și jumătate. Sprijinit de doi sindicaliști zdraveni, tovarășul Posteucă a fost adus în sală și așezat la masa prezidiului. Vorbitori gălăgioși au lăudat în mod exagerat  realizările întreprinderii și ale șefului de sindicat. În veselia generală, se aplauda fără să se știe de ce. S-a trecut la vot, prin ridicarea mâinii. Tovarășul Posteucă a fost reales în unanimitate președintele sindicatului din întreprindere. 

S-a scurs o viață de om între ședința de sindicat de la Bacău și conferința PSD-ului de la Călărași dar parcă nimic nu s-a schimbat. Aceeași fanfaronadă, lăudăroșenie, incultură și prost gust. Liderii PSD s-au întrecut în a preamări realizările partidului în timpul guvernării PSD, sub conducerea marelui om de stat, Liviu Dragnea. Lingușeala, exprimarea incorectă și retorică m-au îngrețoșat. Alegerea noii conduceri a filialei locale s-a desfășurat într-o indiferență totală. Cei mai mulți dintre participanți nu s-au obosit nici măcar să ridice mâna. Liviu Dragnea e o variantă modernă a lui Ghiță Posteucă, spun asta cu simpatie față de cel din urmă. Pentru că Posteucă nu era un infractor pentru acte de corupție. 

Mărturii ale obedienței și servilismului politic, și o pată de rușine pentru autorii lor, comportamentul și discursurile liderilor PSD vor rămâne vii în istoria noastră astăzi când dezvoltarea tehnologiei face posibilă transmiterea și păstrarea informației la un nivel nemaiîntâlnit până acum.

Herman Victorov

Scriitor canadian de origine română

Sursa: Nasul TV Canada