Fiscul vinde magazinele fostului soţ al Elenei Udrea, evaluate la aproape 11 milioane de lei. Statul speră să recupereze astfel un sfert din suma pe care judecătorii spun că omul de afaceri Dorin Cocoş a primit-o mită în afacerea Microsoft. Licitaţiile vor avea loc peste trei săptămâni, conform digi24.ro
La 10 luni după ce Dorin Cocoş a ajuns la închisoare, statul începe să recupereze din tunul Microsoft. Adică peste 80 de milioane de lei de la cei consideraţi de judecători intermediarii afacerii ilegale: Gheorghe Ştefan, Dumitru Nicolae, Gabriel Sandu şi Dorin Cocoș, fostul soţ al Elenei Udrea.
Până acum, la buget au ajuns puţin peste 13 milioane de lei: omul de afaceri Dumitru Nicolae a achitat de bună-voie partea lui de prejudiciu. De la Cocoş statul aşteaptă cam 40 de milioane de lei şi speră să obţină mare parte din bani când îi vinde magazinele din Bucureşti.
Cel mai ieftin spaţiu comercial confiscat de la Dorin Cocoş a fost evaluat la 340 de mii de lei. Este situat pe Şoseaua Ştefan cel Mare, la doar doi paşi de Spitalul de Urgenţă Floreasca. Cel mai valoros imobil este tot în Sectorul 2. Aproape un milion patru sute de mii de lei ar vrea Fiscul să obţină pentru 150 de metri pătraţi. Însă un eventual cumpărător ar trebui să ţină cont de faptul că acest spaţiu este închiriat încă un an de acum încolo.
De altfel, chiriaşii au rămas în spaţiile lui Dorin Cocoş şi după ce ele au fost trecute în patrimoniul statului, numai că sumele negociate iniţial cu omul de afaceri au mers, din octombrie anul trecut, direct în buget. Cine vrea să cumpere acum magazinele trebuie să se pregătească pentru licitaţia care va avea loc la sfârşitul lunii viitoare.
Cei care se înscriu la licitaţiile organizate de Fisc trebuie să achite o taxă de participare, calculată simplu: 10 la sută din suma la care este evaluat imobilul. Un magazin din sectorul 6 de exemplu, presupune o taxă de 124 de mii de lei. El poate fi vizionat înainte de achiziţie, cu două săptămâni înainte de licitaţie.
Dacă bunurile nu se vând la prima licitaţie, pot fi scoase din nou la vânzare, însă preţul de pornire scade de fiecare dată cu 25 la sută.