Incendiu urias la Londra. Un bloc de locuinte cu 27 de etaje, din vestul orasului, a ars ca o torta si 50 de oameni au fost raniti si sunt internati in spitale. Nu se stie nimic despre numarul decedatilor, relateaza stirileprotv.ro

Nici cauza incendiului nu e clara: unii locatari spun totusi ca focul a pornit de la un frigider care a facut scurt circuit. Flacarile s-au extins rapid, iar placile din materiale inflamabile care placau fatada cladirii s-au aprins fulgerator. Imobilul a fost inghitit de foc.

„De acolo se auzeau oameni strigand dupa ajutor. Agitau lanterne, ca sa se stie ca sunt inauntru„, spune ingrozita o martora.

200 de pompieri, 45 de autospeciale si peste 20 de ambulante au fost mobilizate imediat si au inceput evacuarea locatarilor. Lucrurile s-au desfasurat insa foarte lent, pentru ca imobilul avea doar o singura scara.

Cateva strazi din jur si statia de metrou din zona au fost inchise circulatiei. Cei care locuiesc in vecinatate au privit totul neputinciosi, rugandu-se ca pompierii sa ajunga la timp si sa-i salveze pe cei prinsi in cladire.

Se vedeau oameni incercand sa faca zgomot, agitand steaguri improvizate, ca sa ne transmita ca sunt acolo si au nevoie de ajutor. Iar noua ne era clar ca ajutoarele nu vor ajunge la ei la timp”, spune un martor.

Dupa ce s-a luminat de ziua, coloana de fum se vedea de la kilometri distanta. Langa imobilul calcinat, totul era acoperit de cenusa pe o raza de zeci de metri. Inca dinainte ca incendiul sa fie stins, a inceput cautarea vinovatilor.

Presa britanica scrie ca o asociatie a locatarilor a avertizat in mod repetat asupra riscurilor de incendiu in cladirea respectiva, afirmand ca in 2013, un scurt-circuit a fost la un pas de a provoca un incendiu major.

incendiu Londra

DESFASURAREA EVENIMENTELOR:

UPDATE 14:40 Autoritatile au anuntat o noua modificare a bilantului victimelor. Astfel, 74 de oameni sunt ranti, din care 20 in stare grava. Numarul mortilor pnu s-a morificat, fiind deocamdata anuntate 6 decese.

incendiu Londra

UPDATE 14:20 Numarul persoanelor ranite in urma incendiului a crescut la 64. Dintre acestea, 20 sunt in stare critica, anunta Serviciul de Ambulanta.

UPDATE ORA 14:00 Barbat blocat in turnul cuprins de flacari fotografiat de la distanta la fereastra.

incendiu Londra<

incendiu Londra<

UPDATE ORA 13:00 Politia metropolitana a confirmat deocamdata decesul a 6 persoane, dar se asteapta ca numarul sa creasca.

Este un incendiu major, care a cuprins toate etajele cladirii. Avem peste 200 de pompieri care intervin in acest moment, cu 40 de autospeciale si 14 echipaje de salvare. Primul apel care a anuntat focul a fost primit la ora 12:54 (2:54 – ora Romaniei). Echipajele noastre au ajuns la fata locului in mai putin de 6 minute”, a declarat Dany Cotton.

Dany Cotton, sefa pompierilor londonezi a confirmat ca 30 de oameni au ajuns la spital si ca exista persoane decedate, insa nu poate preciza numarul acestora.

„Cauzele incendiului nu sunt cunoscute in acest moment”, a mai spus Dany Cotton.

incendiu londra

UPDATE ORA 10:00 Politia a transformat o biserica din apropierea incendiului din vestul Londrei intr-un centru improvizat de evacuare, relateaza The Associated Press.

O femeie in lacrimi a venit la biserica in cautarea surorii ei, care locuia in cladirea cu 24 de etaje care a luat foc. Oficialii prezenti la biserica nu au avut ce informatii sa-i dea. Ei afirma ca 30 de persoane au fost conduse la spitale, dar era neclar daca persoane erau prinse inauntrul imobilului.

Multe persoane erau in scaune cu rotile la Biserica St. Clement si au fost aduse din cladiri adiacente evacuate de pompieri de teama extinderii incendiului. Hugo Zarey, care locuieste intr-una dintre aceste cladiri spune ca a auzit galagie afara, dupa care politia a batut la usa sa si i-a ordonat sa evacueze. El a apreciat ca este ingrozitor, dar ca oamenii au fost bine primiti.

incendiu londra

UPDATE ORA 9:50 Sefa departamentului de pompieri din Londra, Dany Cotton, a spus ca exista persoane decedate in incendiu, insa nu poate preciza numarul din cauza complexitatii intervetiei.

UPDATE ORA 9:30 Mai multi barbati care fac parte dintr-o organizatie caritabila din estul Londrei ofera apa, alimente si materiale sanitare persoanelor afectate de incendiu.

 

UPDATE ORA 9:20 Politia Metropolitana a deschis o linie telefonica de urgenta destinata celor care sunt ingrijorati ca ar avea rude sau cunostinte afectate de incendiu:  0800 0961 233

UPDATE ORA 9:00 Assed Baig, jurnalist la Channel 4, a stat de vorba cu un tanar care locuieste in cladire, la etajul 17, si care a evacuat locuinta, impreuna cu matusa lui in varsta de 68 de ani.

„Am vazut masinile de pompieri, asa ca ne-am uitat afara la ceea ce se intampla. Nu a fost nici o alarma de incendiu, pentru ca nu avem un sistem integrat de alarma – doar sisteme individuale, in fiecare casa. Am iesit pe hol sa vad daca ascensoarele functioneaza si daca sunt oameni, dar nu era nimic. Am simtit miros de fum. M-am intors in casa, m-am uitat pe fereastra si am vazut flacari.”

Tanarul a spus ca si-a luat matusa si au coborat „pas cu pas” si au iesit din cladire. VEZI MAI MULTE MARTURII

UPDATE ORA 8:20 Corespondentul BBC Simon Lederman, aflat la fata locului, spune ca mai multe persoane ar fi disparute.

 

UPDATE ORA 8:00 Ambulante au fost trimise sa intervina la incendiul de la Grenfell Tower, in nordul Londrei, relateaza The Associated Pres, iar primarul capitalei britanice Sadiq Khan a anuntat ca s-a declarat un ”incident major”, scrie BBC News.

Serviciul londonez de ambulanta anuntat ca a trimis 20 de echipaje de ambulanta la incendiu. Politia a anuntat anterior ca doua persoane au primit ingrijiri dupa ce au inhalat fum.

Informatii despre interventia ambulantelor nu erau disponibile, precizeaza AP. Politia a anuntat anterior ca locuitori erau evacuati in continuare din cladire miercuri dimineata. Persoane au fost blocate de incendiu, iar locuitori strigau disperati dupa ajutor de la ferestre situate la etajele superioare, in timp ce incendiul se extindea, potrivit unor publicatii, scrie Reuters. Reuters precizeaza nu a putut sa confirme aceste informatii. O martora a declarat pentru Reuters ca se teme ca nu toti locuitorii au scapat de foc. Unii au fost evacuati in pijama.

”Un numar de persoane primesc ingrijiri in urma unor diverse rani”, a anuntat politia, adaugand ca ”locuitori continua sa fie evacuati din blocul turn in flacari”.

Focul arde de peste trei ore si a cuprins aproape toate cele 27 de etaje ale blocului turn. Ambulanta ii indeamna in acest comunicat pe locuitorii din zona sa inchida ferestrele si usile din cauza fumului. Patruzeci de vehicule de pompieri luptau impotriva incendiului. Metroul londonez a anuntat ca liniile Hammersmith, City si Circle au fost inchise intre Edgware Road si Hammersmith din cauza incendiului, potrivit BBC.