Scene violente între adolescente, pe o stradă din Ploieşti. O copilă este umilită de mai mulţi tineri în plină stradă. Nimeni nu intervine. Un coleg le-a filmat cu un telefon mobil şi a publicat pe Internet imaginile, scrie romaniatv.ro
O elevă de 15 ani a fost bătută și umilită de două fete, probabil colege cu ea.
Pe filmarea unui martor se aud agresoarele care îi reproșează victimei diverse lucruri. După ce a fost trasă de păr şi lovită de mai multe ori, un coleg o stropeşte cu apă. Agresoarele îi cer fetei să îngenuncheze şi să le pupe mâinile. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional.