Un tânăr de 28 de ani din Oradea este eroul unei copile care până de curând s-a luptat cu leucemia. Bărbatul a fost de acord să doneze celule stem, când a aflat că viaţa unei fetiţe depinde de el. Transplantul a reuşit, iar medicii i-au salvat pacientei viaţa. Este cel de-al zecelea român care donează celule stem, de la înfiinţarea registrului naţional, în 2009, scrie digi24.ro
Pe Attila l-am găsit la Centrul de Transfuzii din Oradea. A făcut un gest simplu, dar a reuşit să salveze o viaţă. Povestea a început anul trecut, când Attila a ajuns la centrul de transfuzii să doneze sânge pentru o colegă de serviciu. Acolo a aflat că poate să facă chiar mai mult de atât.
„Automat m-am înscris în baza de date pentru celule stem. Ca să pot ajuta oamenii care au nevoie… pentru leucemie,” povestește Attila Truszkai, donator de celule stem.
La începutul acestei luni a aflat că este compatibil cu o fetiţă care se lupta să trăiască. Nu a stat pe gânduri şi a făcut imediat toate investigaţiile şi tratamentele pentru transplant. Compatibilitatea dintre el şi copilă a fost de 90 %.
„Eu am copilărit la casa de copii şi voiam să fac gestul acesta. Știu ce înseamnă când părinţii văd copii în suferinţă,” adaugă Attila Truszkai.
Attila a devenit astfel al zecelea român şi al doilea bihorean donator de celule stem. În registrul naţional al donatorilor sunt înscrise 40.000 de persoane. 7.000 dintre ele sunt din Bihor.
„Foarte rar se găsesc astfel de pacienţi: 1 la 500.000 e probabilitatea de a fi găsiţi compatibili. 150 de pacienţi aşteaptă un donator compatibil în prezent,” spune Beatrice Leahu, psiholog, Centrul Transfuzie Sanguină Oradea.
Registrul donatorilor din România e în legătură cu cele internaţionale, astfel că, în caz de urgenţă, sunt căutaţi donatori compatibili în toată Europa.
„Aducând celule de la un donator care este compatibil cu pacientul, acestea au capacitatea să înlocuiască, să refacă sângele,” precizează Aurora Dragomirişteanu, director general Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
„Celulele stem hematopoietice, care sunt celule din sânge, vindecă 90% din persoanele ce suferă de boli cancerose ale sângelui. Este fantastic ce pot face, vindecă persoana, este o minune,” explică Beatrice Leahu, psiholog, Centrul Transfuzie Sanguină Oradea.
Potrivit regulilor registrului, donatorul şi primitorul nu se vor cunoaşte niciodată. De multe ori, însă, pacienţii găsesc o modalitate de a-şi exprima recunoştinţa.
„Trăim, sperăm, visăm, iubim şi zâmbim. Şi asta pentru că unii dintre voi ne-aţi ajutat prin simplul gest de a vă înscrie în acest registru. Mulţumesc! Cu prietenie, un fost pacient. Nora Chifor,” spune Nora Chifor, fost pacient.
De când funcţionează registrul, în România au fost făcute 130 de transplanturi de celule stem hematopoietice. 120 dintre ele s-au făcut cu celule stem primite de la donatori compatibili din alte state europene.