Evenimentul zilei a aflat că, pe lângă actele unor bănci și societăți de asigurări, în depozitele firmei se află documente de la Ministerul Dezvoltării, care a arhivat dosare cu banii cheltuiți din fonduri europene, scrie flux24.ro
„Evenimentul zilei” a descoperit că multe documente privind finanţări nerambursabile derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi sute de metri liniari de acte ale Agenţiei de Muncă Ilfov au fost arhivate de Global Archive Management. Oficialii instituțiilor publice și ai băncilor nu au transmis, încă, o evaluare a pierderilor suferite, în contextul în care toate arhivele contractate sunt împărțite în cele trei hale ale firmei din Dărăști-Ilfov.
Așa cum reiese din registrul de plăţi al Ministerului Dezvoltării, instituția condusă de Sevil Shhaideh avea contracte de arhivare cu Global Archive Management (GAM). Ultima factură pentru arhivare documente este din data de 24 aprilie 2017. Plata făcută la sfârşitul lunii trecute a fost efectuată în vederea arhivării documentelor provenind din proiecte derulate cu fonduri nerambursabile, adică bani europeni. Pe data de 3 aprilie s-a mai achitat o facută, în valoare de 323,66 de lei. În aprilie 2016, Ministerul Dezvoltării a achitat companiei Global 978,88 de lei pentru arhivare documente provenite din proiecte derulate tot cu fonduri nerambursabile.
În depozitele Global Archive Management îşi tineau documentele peste 150 de clienți, în mare parte companii importante din industria alimentară, mai multe banci și companii care se ocupă cu vânzarea articolelor de bricolaj şi instalații, dar şi instituţii publice. Directorul GAM, Ştefan Ecxaru, susține că toţi clienţii vor fi despăgubiţi, depozitele şi conţinutul fiind asigurate. „Pentru o parte din documente există şi suport digital, acolo unde s-a ales să se facă şi această transformare”. Potrivit acestuia, depozitul era asigurat pentru 500.000 de euro. În videoclipul de prezentare al Companiei, Ştefan Excaru spune că oferă cea mai mare asigurare de pe piață: 70 de euro cutia.
Global Archive Management figurează cu 44 de angajaţi în baza de date a Ministerului Finanţelor Publie şi cu zero datorii. Potrivit ultimului bilanţ financiar depus, Global Archive a avut un profit de 825.170 lei. Pe de altă parte, în 2011, firma avea zero profit, pierderi de 677.560 de lei şi 24 de angajaţi. Sediul companiei se află în Bucureşti, iar punctul de lucru, acolo unde se află şi depozitul ars a fost înfiinţat în octombrie 2010, când societatea a încheiat un contract de închiriere.
Faptul că şi Autoritatea de Supraveghere Financiară ar putea avea documente arhivate la GAM aruncă în aer piaţa asiguratorilor. Radu Soviani, fostul purtător de cuvânt de la ASF, a declarat, pentru Evenimentul zilei: „Atunci când DNA a cerut documente pentru ASTRA, ASF nu le-a găsit decât târziu, motivând că erau la o firmă privată. ….Arhiva ASF şi arhiva unei banci (mari) din sistem au fost ţinute de o firmă (poate aceiaşi), fiind de natură să fie „înecată” respectiv „făcută scrum” pentru a pretexta că documentele nu mai există. Se înşeală”. GMA avea pe site-ul de prezentare şi o ofertă de distrugere documente: „Prin serviciul de distrugere, te asiguri că documentele sunt distruse cu ajutorul unui echipament dedicat acestei operațiuni, pentru a nu mai putea fi reconstituite ulterior. La final, primești un certificat care atestă distrugerea în condiții de confidențialitate a documentelor”. Față de acest aspect, Radu Soviani susține că distrugerea de documente reprezintă o infracțiune. „Şi de aici lansez o ipoteză: în depozitul care „s-a făcut scrum” şi care nu era protejat anti-incendiu, erau declarate documente pentru care diverşi clienţi, printre care o mare bancă din sistem, la comanda «distruge-o», vroiau să se asigure că «aceste documente nu mai pot fi reconstituite ulterior ». Doar că distrugerea de documente este infracţiune, iar o astfel de comandă nu putea veni pentru a servi drept pretext, pentru că ar fi trimis după gratii o mare parte din finanţa şi avocatura «naţională» şi atunci, nu e mai comod un foc? ”, a precizat Soviani.