Omul de afaceri Dan Voiculescu a depus în instanţă o nouă cerere de eliberare condiţionată, el executând la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 10 ani închisoare primită în dosarul ICA, conform stiripesurse.ro

Cererea a fost înregistrată joi la Judecătoria Sectorului 5, primul termen al procesului fiind stabilit pentru data de 22 iunie.

O comisie de la Penitenciarul Rahova a analizat miercuri cererea de eliberare condiţionată a lui Dan Voiculescu şi a înaintat documentaţia la Judecătoria Sectorului 5, a declarat, joi, Gabriela Livadariu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului.

Dan Voiculescu a mai încercat să iasă din închisoare înainte de termen, însă cererea sa a fost respinsă definitiv în ianuarie 2017 de Tribunalul Bucureşti.

DNA s-a opus atunci ca Dan Voiculescu să fie eliberat condiţionat, pe motiv că acesta a executat prea puţin din pedeapsa primită în dosarul ICA şi sunt nereguli în legătură cu cele 11 cărţi scrise în penitenciar, pentru care omul de afaceri ar fi beneficiat de o reducere a condamnării.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus atunci confiscarea mai multor proprietăţi, terenuri şi imobile aparţinând lui Dan Voiculescu, ‘care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini’.