Formaţia Viitorul Constanţa a învins CFR Cluj, scor 1-0, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I şi, conform Ligii Profesioniste de Fotbal, care susţine că, la egalitate de puncte, departajarea se face la rezultatele directe din play-off, este noua campioană a României. FCSB a învins CSU Craiova cu 3-0 şi a terminat la egalitate de puncte cu echipa lui Gheorghe Hagi, 44, scrie adevarul.ro
21: 55 – Final de play-off. Formaţia Viitorul Constanţa a învins CFR Cluj, scor 1-0, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I şi, conform LPF, care susţine că, la egalitate de puncte, departajarea se face la rezultatele directe din play-off, este noua campioană a României. FCSB a învins CSU Craiova cu 3-0 şi a terminat la egalitate de puncte cu Viitorul, 44. Însă, potrivit părerii oficialilor FCSB şi potrivit interpretării regulamentului de către ei, la egalitate de puncte trebuie să se ţină cont de toate rezultatele directe, şi din sezonul regulat şi din play-off. În această situaţie, FCSB, care a învins CS Universitatea Craiova, scor 3-0, ar trebui să fie campioana României. Înainte de acest meci, Gigi Becali a spus că se va adresa TAS pentru a primi dreptate.
Gabi Iancu a marcat unicul gol al meciului, din penalty, în minutul 65, el transformând lovitura de la 11 metri acordată după un fault al lui Larie asupra lui Coman.