Fostul sportiv român Ilie Năstase nu va putea asista la partidele de tenis de la Roland Garros, se arată într-o decizie a organizatorilor francezi, conform digi24.ro
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, nu va primi acreditare la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, au anunţat, sâmbătă, organizatorii competiţiei de la Paris, la trei zile după ce românul a fost interzis şi la Wimbledon, scrie News.ro.
Oficialii de la Roland Garros au anunţat că nu-i vor acorda acreditare câştigătorului din 1973, în urma suspendării primite din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis.
Federaţia Internaţională de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Năstase ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.
ITF i-a ridicat, la 22 aprilie, acreditarea lui Ilie Năstase, după ce a avut un conflict cu arbitrii, cu Johanna Konta şi cu căpitanul-nejucător Anne Keothavong. El nu a mai fost căpitanul echipei României la meciurile de duminică.
Ca tenismen, Ilie Năstase a câştigat la simplu Roland Garros în 1973 şi a jucat o finală în 1971, la dublu a câştigat cu Ion Ţiriac în 1970 şi a mai jucat o finală pierdută, cu Jimmy Connors, în 1973, iar la Wimbledon a fost de două ori finalist la simplu (1972 şi 1976) şi a câştigat o dată finala la dublu (1973), în echipă cu Jimmy Connors.