Cristina Tunegaru este o tânăra de 30 de ani, profesoară de limba și literatura română. Erijată într-o rebelă (fără cauză) aceasta și-a crescut considerabil notorietatea când a criticat-o dur pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Din acel moment a devenit un instrument latent de PR, ce avea să fie folosit mai târziu fără să-și dorească acest lucru sau să știe. O naivă visătoare probabil.
Suplinitoare încă din 2009, Cristina a fost dată afară, spune ea, de la școală unde preda pentru că titulara și-a revendicat postul. De aici s-a pornit o adevărată revoltă. Ceea ce a omis ea să spună și presa, care a uitat să dea un search pe google înainte să declanșeze un război propagandistic, este că doamna profesoară și-a dat prima dată examenul de titularizare în anul 2009, în județul Iași, obținând nota 7.55, fiind cam a 1.500-a medie pe județ. De atunci, Cristina își tot dă examenul de titularizare, dar nu trece de 7. În aceste condiții, ea vrea să rămână pe locul cuiva care a obținut nota 9 de exemplu. Desigur acest lucru se practică frecvent în lumea politică. Din semi-analfabet ajungi deputat sau senator, nu-i o problemă că nu știm să scriem.
„Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, „Amintirile” lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici”, scria Tunegaru pe pagina ei de facebook, intitulându-și postarea AUTODENUNȚ.
În schimb predă Cartea Junglei și Micul Prinț. Copiii nu pot vorbi fără să primească un maimuțoi de pluș pe bancă. Este vorba despre copiii între 11 și 14 ani, nu cei de grădiniță, ca să nu existe confuzie. Povestește doamna profesoară pe pagina ei de facebook, unde primește like-uri cu nemiluita, deși acestea nu-i plătesc și facturile.
Desigur autoritățile adormite, din cauza cărora astăzi avem peste 40% adolescenți analfabeți funcțional și peste 50% incapabili să promoveze examenul de bacalaureat, NU au luat atitudine.
Cum ar fi dacă fiecare profesor de limba și literatura ROMÂNĂ ar începe să le predea elevilor ce le trece prin minte. Unul Agatha Christie, altul Hemingway, altul poate vrea să citească la ore Fifty Shades of Gray sau Harry Potter, că sigur copiii de 12 ani vor fi mai atrași decât de bătrânul Eminescu, nimeni altul decât geniul nostru național pe care-l sărbătorim an de an de Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie. Care național? Sau care cultură? Păi nu mai știm, că poate profesorii de limba română vor să ne pierdem și identitatea de acest tip, iar autoritățile acceptă tacit toate aceste derapaje halucinante.
Ne place sau nu ne place Gabriela Firea, este irelavant în situația de față. Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și al PSD, cel repetent, s-a gândit imediat să speculeze momentul și a cerut (pe facebook, unde România își trăiește viața) ca Inspectoratul să găsească o soluție.
Probabil și din solidaritate, el știind cum este să fii coada clasei și să ajungi să le dai directive premianților. Dar desigur mai ales pentru a mai marca o bilă albă la capitolul PR. Că doar se visează președinte. România trebuie să intre în istoria UE și la acest capitol. Pai ce țară europeană mai are un condamnat penal președinte? Am fi primii și probabil singurii.
Jenant și lamentabil! Ne renegăm originile, ne terfelim scriitorii de geniu ai României, dar suntem spectaculoși pe facebook. Ne comparăm cu francezii când nu le ajungem nici măcar la degetul mic. Ei studiază într-adevăr Micul Prinț al francezului Antoine de Saint-Exupery, merg la vot în proporție de 77% și aleg diversificat, sancționând corupția și derapajele partidelor de stânga și dreapta.
Citiți mai mult pe bugetul.ro