Legea grațierii. Comisia juridică din Senat a decis, miercuri, să adopte mai multe amendamente potrivit cărora cei condamnați pentru luare și dare de mită și pentru abuz în serviciu vor scăpa de pedeapsă, cu o condiție, și anume achitarea în totalitate a prejudiciului din dosarele penale, scrie libertatea.ro
Amendamentele au fost propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu. Astfel, prin modificările aduse proiectului de lege al Guvernului privind grațierea colectivă, cei condamnați la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.
Senatorii juriști au reluat, miercuri, dezbaterile pe legea grațierii, după o pauză de două săptămâni.
Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate aa fost depus în Parlament la începutul lunii februarie, fiind varianta ministrului Justiției de la acea vreme, Florin Iordache. Proiectul de lege riscă să intre în adoptare tacită, termenul limită fiind 25 aprilie.
Ce amendamente au fost adoptate până în prezent
Până acum, senatorii jurişti au decis ca pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, să se graţieze în întregime. În forma Guvernului, iniţiatorul actului normativ, se graţiau în întregime pedepsele de până la 5 ani.
Alt amendament votat în comisie prevede graţierea parţială cu 3 ani a pedepselor mai mari de 3 ani, dar mai mici de 10 ani. De asemenea, senatorii jurişti au stabilit că pedepsele suspendate condiţionat sau sub supraveghere nu se graţiază. Femeile însărcinate condamnate la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani se graţiază cu jumătate. De aceeaşi prevedere beneficiază și persoanele cu pedepse între 6 şi 10 ani care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani sau cu handicap accentuat sau grav.
De asemenea, alt amendament adoptat de comisie a vizat pedepsele cuprinse între 6 şi 10 ani ale condamnaţilor care au împlinit 60 de ani, care se graţiază cu jumătate. Iar condamnații peste 70 de ani sunt grațiați în totalitate.
La dezbaterile de miercuri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, este așteptat să prezinte punctul de vedere al ministerului, pe marginea proiectului de lege, elaborat de predecesorul său, Florin Iordache.
Tudorel Toader cerea, pe 21 martie, senatorilor din Comisia juridică să amâne dezbaterea proiectului de lege privind graţierea, arătând că se pregătesc şi alte măsuri complementare, menite să rezolve problemele din sistemul penitenciar. El susţinea că noul pachet legislativ va fi finalizat în cel mult trei săptămâni.
Administrația Națională a Penitenciarelor a realizat o simulare privind numărul de persoane care ar urma să iasă din penitenciare, în funcție de propunerile făcute până în prezent. Cele mai multe persoane ar urma să fie grațiate în varianta președintelui comisiei juridice, Şerban Nicolae, respectiv 2.720 de persoane.
Potrivit proiectului de Lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, propus de Guvern, ar urma să părăsească unităţile de încarcerare 1.190 de persoane.
Cele mai multe persoane ar urma să iasă din penitenciare în varianta de propunere făcută de președintele comisiei juridice, Şerban Nicolae, respectiv 2.720 de persoane. ANP mai menționează că, în această variantă a senatorului PSD, ar ieși din închisoare şi 246 de persoane care au fost condamnate pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.
Traian Băsescu are mai multe amendamente la lege, care nu au fost adoptate de comisia juridică. El spune că această lege a grațierii este foarte binevenită. ”Am considerat că o dată cu venirea lu Klaus Iohannis ca președinte, s-a încheiat etapa de tranziție, iar legislația este deja adaptată legislației europene, deși în unele zone, precum justiția, încă avem apucături din trecut. România are nevoie de un moment zero și adaptarea sistemului de justiție românesc la unul european, care în același timp în care se vizează recuperarea daunelor, să se vizeze și recuperarea omului. Este ultimul lucru pe care îl are în vedere justiția românească ,din practicile penitenciarelor. Li se pare că a-l înfunda nouă ani în pușcărie, este un lucru care așa trebuie să fie”, a spus Băsescu, arătând că este total de acord că nu vor fi puși în libertate recidiviștii, cei cu fapte cu violență, cei care au ucis, cei care sunt acuzați de pedofilie.
El a adăugat că sunt totuși infracțiuni care se produc fără violență, care ar putea fi incluse în grațiere, iar actualul proiectde lege al Guvernului este restrictiv, din punctul lui de vedere.
Liderul PMP a declarat, marți, că se va bate în plen pentru toate mamele condamnate, pentru că măsura pe care o propune nu este pentru mame ci pentru copii. El a arătat că nu poţi discrimina copilul unei mame condamnate că a făcut delapidare de copilul unei mame care a luat o mită la primărie, pentru că nu este constituțional.