Caz şocant în Capitală. O fetiţă a fost închiriată de la vârsta de trei ani de părinţi unui bărbat, pentru ca acesta să întreţină relaţii sexuale cu ea. Mai mult, scenele au fost filmate şi publicate pe site-uri pornografice. Procurorii DIICOT au reuşit să-i reţină pe cei trei: părinţii şi clientul lor şi au descoperit că fetiţa a trăit astfel timp de 5 ani, din 2011, relatează digi24.ro
Cei trei se află în prezent în arest preventiv, în urma unei decizii date de magistrații de la Tribunalul București. Procurorii DIICOT au adus în instanță mai multe probe ridicate în urma perchezițiilor care au avut loc în casa bărbatului anchetat.
Pe site-ul administrat de bărbat, au fost descoperite nu numai imagini în care apărea fetița, ci și o serie de articole scrise de bărbat în care susținea legalizarea pornografiei infantile.
Toate aceste documente i-au convins pe judecătorii de la Tribunalul București să-i aresteze pe cei trei pentru 30 de zile.
Fetița se află în prezent în grija asistenților sociali.