Recenta câştigătoare a aurului la bârnă la Campionatele Europene ce au avut loc la Cluj, Cătălina Ponor, a ajuns la un număr record de medalii în carieră, 23, care o plasează înaintea legendei acestui sport în România, Nadia Comăneci, scrie fanatik.ro

Într-un frumos interviu acordat publicaţiei Life.ro, Cătălina a dezvăluit multe aspecte intersante din cariera şi viaţa unei sportive de top, care, iată, după propria mărturisire, ajunsă la 29 de ani nu intenţionează să se retragă, ci are ca obiectiv prezenţa la JO din 2020, de la Tokyo.

DESPRE CUM A AJUNS LA GIMNASTICĂ

„Treceam tot timpul cu bunica mea de mână, la vârsta de 4 ani, pe lânga sala de gimnastică şi o trăgeam tot timpul că vreau să merg acolo, crezând că e o şcoală, pentru că sala e lipită de peretele unei şcoli generale. Până la urmă, bunica nu a avut încotro, pentru că nu o scotea la capăt cu mine şi am intrat în sală. A fost dragoste la prima vedere cu gimnastica, în momentul în care am văzut aparatele, fetele care se dădeau peste cap. Am zis imediat că vreau şi eu să fac la fel şi nici acum, la 29 de ani, nu mi-a trecut dragostea de gimnastică, îmi place la fel de mult ceea ce fac şi, deocamdată, nu am simţit nici un moment imboldul de a-mi spune gata, ajunge”

DESPRE METODELE DE PREGĂTIRE

„Ca să ajungi la rezultate trebuie singur să înţelegi că trebuie să îţi impui un anumit stil de viaţă, anumite restricţii, să accepţi un grad mai ridicat de severitate din partea antrenorilor. Orice rezultat vine prin muncă şi asta implică anumite restricţii. Eu singură am înţeles că dacă vreau să ajung acolo sus, trebuie să mă abţin de la anumite lucruri. Şi astăzi ştiu când nu trebuie să mănânc, sau ce să nu mănânc, pentru ca să pot fi în cea mai bună formă la concurs”

CUM AU AJUNS SOLUL ŞI BÂRNA PROBELE FAVORITE

„Primul concurs l-am avut la vârsta de 9 ani. Era şi mama în sală, eram emoţionată, dar am simţit că trăiesc şi emoţiile mamei şi cu timpul chiar am reuşit să o elimin din sală atunci când au venit marile competiţii, pentru că nu doream să iau cu mine şi emoţiile ei. Am câştigat atunci la bârnă şi la sol şi mi-am zis că dacă acestea au fost primele mele medalii înseamnă că sunt şi aparatele care mi se potrivesc şi voi merge mai departe cu ele. Acasă îmi făcuse bunicul o micuţă bârnă în sufragerie, care oricum nu mai era sufragerie, pentru că era goală ca să îmi fac eu proba la sol.”

DESPRE CONCURENŢA CU NADIA COMĂNECI PENTRU MEDALII

Cel mai frumos moment din carieră a fost Olimpiada de la Atena din 2004, dar şi medalia câştigată acum la Cluj e specială, pentru că a fost câştigată acasă, în România. Nici nu am ştiut ce număr de medalii am şi că am depăşit-o pe Nadia Comăneci. Nici nu m-a interesat vreun moment să o depăşesc pe ea la număr de medalii. Nadia are valoarea ei incontestabilă în ierarhia acestui sport şi fiecare are medaliile lui şi chiar nu contează cine a câştigat mai multe. Tocmai această dorinţă permanentă de a mă depăşi pe mine însămi mă motivează în continuare să merg înainte, pentru că vreau să-mi demonstrez mie de ce sunt în stare”.

DESPRE VIITOAREA GENERAŢIE DE GIMNASTE

„Potenţial există, important este ca fetele să scape de emotivitatea excesivă pe care au, pentru că mereu îşi spun că nu o să le iasă. E nevoie de antrenori ceva mai severi, dar cu diplomaţie, care să ştie cum să impună anumite reguli, fără a crea animozitate. Cu timpul sunt premise, dacă vor fi îndeplinite aceste condiţii, ca să crească şi valoarea acestei generaţii şi să se bată cu şanse reale la medalii.”

VREA SĂ DEVINĂ ANTRENOR

„Când voi termina cu activitatea mea sportivă voi rămâne în gimnastică, pentru a le învăţa pe altele din experienţa mea. Vreau să devin antrenor, unul care să ştie să îmbine toleranţa cu un anumit grad de severitate, pentru că îmi doresc să am performanţe şi în această meserie. Deocamdată, mi-am deschis o sală de sport acasă, la Constanţa, de care se ocupă mama şi pe viitor vreau chiar să fac Academia Cătălina Ponor.”

VREA O FAMILIE DUPĂ CE SE VA LĂSA

„Îmi doresc să am viaţa mea personală, dar deocamdată sunt singură şi aşa este cel mai bine, pentru că nu are ce să-mi distragă atenţia şi concentrarea. Dacă vrei să reuşeşti acesta este unul dintre sacrificii, cât timp faci sport, laşi viaţa personală. După ce voi termina, o să îmi intemeiez o familie, probabil o să am o relaţie până la sfârşitul vieţii.”

 

Citiţi mai mult pe fanatik.ro