Președintele Klaus Iohannis a devenit subiect de discuții, sâmbătă seara, în presa internațională după ce în timpul declarațiilor de presă de după summitul UE, a mutat steagul Marii Britanii de pe locul pe care fusese amplasat de organizatori, scrie libertatea.ro

Într-un filmuleț care circulă în presă și pe rețelele de socializare se poate vedea cum Iohannis era în zona destinată declarațiilor de presă și vorbește despre Brexit și deciziile luate la summit.

Pentru a auzi mai bine întrebările jurnaliștilor, președintele României încearcă să se apropie de aceștia, dar steagul Marii Britanii îl incomoda, așa că pune mâna pe el și îl dă la o parte, continuând apoi să dea declarații.

Internauții au reacționat imediat după publicarea filmulețului, unii dintre ei fiind revoltați în timp ce alții spunând că gestul lui Iohannis reflectă exact ceea ce înseamnă Brexitul. ”Gestul președintelui român de a mișca steagul britanic la conferința de presă din această dimineață compară perfect realitatea Brexiotului”, a scris un internaut.

În timpul declarațiilor de presă de după summitul celor 27 de șefi de stat, Iohannis a vorbit despre negocierile privind Brexit-ul. „Nu se poate să avem de la început simultan negocieri pentru ieșire și pentru situația de după. Relația dintre UE și Marea Britanie nu poate fi negociată simultan cu ieșirea ordonată, cum spunem noi. (…) Nu sunt de acord să se negocieze sectorial și bilateral. UE 27 trebuie să fie unită, să negocieze pe o singură voce și rezultatul nu poate să fie unul pe bucățele. (…) Toți pentru unul, unul pentru toți și nimic nu este agreat până nu se agreează totul”, a explicat șeful statului.