Să dea fiecare cât poate şi cât îl lasă inima, poate rezolvăm problema – este îndemnul la care s-a gândit cel care a iniţiat o „strângere de fonduri” într-un cartier din Timişoara.
Fântâna din Piaţa Nouă, aflată în Calea Lipovei, nu mai funcţionează de aproape un an, deşi gustul apei aducea oameni şi de la kilometri distanţă care îşi umpleau acolo sticlele şi o duceau familiilor.
Oamenii care au tot folosit-o şi cărora acum le lipseşte apă de la fântână cu pricina au decis să facă o chetă, să adune bani şi să o repare. Iniţiativa îi aparţine, se pare, unui proprietar de terasă din zona care are să contribuie cel mai probabil cu o suma mai însemnată.
O fost pusă o sticlă de plastic lângă fântână, alături de un bileţel pe care stă scris: „Se strâng bani pentru hidrofor”.
De câteva zile de când s-a declanşat operaţiunea de strângere, nimeni nu a furat vreun ban din puşculiţa improvizată, iar această e deja plină pe jumătate, scrie digi24, conform opiniatimisoarei.ro