Justiția franceză a respins joi extrădarea în Serbia a fostului lider rebel kosovar Ramush Haradinaj, fost premier și șef al Armatei de eliberare din Kosovo,pe care Belgradul îl acuză de crime de război comise în iunie 1999, relatează France Presse.
FLUX 24 informase anterior că Belgradul a solicitat Bucureștiului să-și folosească influența pe lângă Paris pentru extrădarea lui Haradinaj, acest lucru fiind considerat un gest de bunăvoință care ar putea conta și într-un gest asemănător al Serbiei în cazul Sebastian Ghiță.
Aflat în Franța de câteva luni Haradinaj a primit între timp cetățenia albaneză, dar Serbia a afirmat că nu ține cont de această decizie.
Controlul judiciar în cazul lui Haradinaj a fost ridicat și el este liber să se întoarcă în țara sa.
Haradinaj, 48 de ani, a fost reținut la 4 ianuarie de către poliția franceză, în virtutea unui mandat de arestare emis de autoritățile de la Belgrad, la sosirea sa pe teritoriul Franței, prin aeroportul franco-elvețian Bâle-Mulhouse (est).
Ramush Haradinaj a fost achitat în 2008 și 2012 de Tribunalul Penal Internațional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, care l-a judecat pentru crime de război comise în 1998. Serbia a cerut însă extrădarea sa pentru a-l judeca pentru fapte petrecute în 1999.
Kosovo, provincie sârbă cu populație majoritar albaneză, și-a proclamat în 2008 independența, nerecunoscută nici astăzi de Belgrad. Conflictul armat dintre forțele care au luptat pentru independența Kosovo și armata sârba s-a soldat cu 13.000 de morți între 1998 și 1999.