Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au preluat trupurile celor două victime ale avalanşei produse sâmbătă după amiază în Masivul Retezat şi au reuşit să se întoarcă la Refugiul Genţiana, urmând să-şi continue drumul spre Cârnic, a declarat duminică, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, conform stiripesurse.ro

La Cârnic, cei doi adolescenţi decedaţi în avalanşa produsă în zona Şaua Bucurii-Poiana Pelegii, Dor Geta Popescu (14 ani) şi Erik Gulacsi (13 ani) vor fi preluaţi de Serviciul de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii.

„Acţiunea de recuperare a celor două victime ale avalanşei a fost una foarte dificilă, deoarece s-a desfăşurat în condiţii de vreme extrem de nefavorabilă. În Retezat ninge, bate vântul şi viscoleşte zăpada. Viteza vântului depăşeşte 80 de kilometri la oră”, a spus Bodean.

Victimele făceau parte dintr-un grup de şapte persoane care se aflau pe un traseu de vară din Retezat. După ce au fost surprinse de avalanşă în apropiere de Căldarea Berbecelui, mai multe persoane, dintr-un alt grup de 50 de oameni, aflat în apropiere, au intervenit pentru scoaterea persoanelor din zăpadă.

Şeful Salvamont Hunedoara a menţionat că grupul de 50 de persoane a coborât singur în cursul zilei de duminică de la Refugiul Genţiana la baza muntelui.

Doi adolescenţi cu vârstele de 13 şi 14 ani şi-au pierdut viaţa, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma avalanşei care s-a produs sâmbătă după amiază în zona Şaua Bucurii-Poiana Pelegii.

Poliţia a deschis dosar penal in rem. Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg. În funcţie de complexitatea ulterioară a cauzei, dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Salvamontiştii şi jandarmii montani au avertizat, cu două zile înainte, asupra riscului iminent de avalanşă în masivele Retezat şi Parâng, după ce la munte a nins, iar stratul de zăpadă depăşea un metru la peste 1.800 de metri altitudine.