Astronomii au detectat pentru prima dată atmosferă în jurul unei exoplanete de o mărime apropiată cu cea a Terrei, transmite Agerpres.

„Chiar dacă nu este vorba încă despre depistarea vieții pe o altă planetă, această descoperire reprezintă un pas important în direcția cea bună pentru că este prima dată când detectăm o atmosferă în jurul unei planete de o masă și o mărime apropiate cu cea a Terrei”, explică oamenii de știință, a căror descoperire a fost făcută publică joi în Astronomical Journal, citat de digi24.ro

Totuși, această exoplanetă numită GJ 1132b, situată la 39 de ani lumină de Terra în Constelația Velelor, este cu circa 16% mai mare decât Pământul și se află pe o orbită prea apropiată de soarele său, o pitică roșie, pentru a putea fi locuibilă.

Potrivit acestor astronomi, temperaturile la suprafața sa depășesc 250 de grade Celsius. Observațiile realizate îi fac pe oamenii de știință să creadă că atmosfera este bogată în apă sau în metan. Vor fi însă necesare măsurători cu alte telescoape mai puternice pentru a identifica substanțele chimice prezente în atmosfera exoplanetei.

Oamenii de știință vorbesc despre mai multe posibilități, precum cea a unei planete pe care apa se află din abundență cu o atmosferă de vapori foarte calzi.

Acest tip de stele, piticile roșii, sunt cele mai frecvente, iar descoperirea unei planete cu atmosferă pe orbita unui astfel de sistem stelar lasă să se creadă că condițiile pentru existența vieții pot apărea destul de des în univers, indică oamenii de știință.

În orice caz, descoperirea face din exoplaneta GJ 1132b o țintă prioritară pentru observațiile cu telescopul spațial Hubble, telescopul gigantic european Observatorul austral din Chile sau cu viitorul James Webb Space Telescope, a cărui lansare este prevăzută în 2018.

Echipa care a făcut această descoperire, printre care astronomii de la Institutul Max Planck pentru astronomie din Germania, a utilizat telescopul european ESO/MPG din Chile pentru a capta imaginile cu steaua GJ 1132 și a măsura reducerea de intensitate luminoasă la fiecare trecere a planetei.

Aceste măsurători ale absorbției luminii stelei au permis să se ajungă la concluzia privind existența unei atmosfere. Planeta GJ 1132b a fost descoperită în 2015, dar astronomii nu știau atunci dacă aceasta are sau nu atmosferă.