Andreea Cristea, românca în vârstă de 31 de ani rănită grav în atentatul de la Londra, a decedat în spital, anunţă poliţia metropolitană londoneză, conform mediafax.ro

„Detectivii care investighează atacul terorist comis pe data de 22 martie pe podul Westminster din Londra pot confirma că femeia în vârstă de 31 de ani a murit joi după-amiaza, 6 aprilie”, anunţă Poliţia metropolitană londoneză (Scotland Yard), într-un comunicat publicat pe site.

Femeia primea îngrijiri medicale în spital în urma atacului.

„În timp ce identificarea formală este aşteptată, noi credem că femeia este Andreea Cristea”, mai anunţă Poliţia metropolitană londoneză în comunicat.

Rudele apropiate au fost informate, mai anunţă Scotland Yard.

Familia ei şi partenerul ei au transmis un mesaj care anunţă moartea tinerei.

„După ce a luptat pentru viaţa ei timp de peste două săptămâni, iubita noastră Andreea-fiică minunată, soră, parteneră, prietenă dedicată (…) şi cea mai mare iubitoare de viaţă pe care v-o puteţi imagina – a fost în mod brutal şi crud smulsă din vieţile noastre (…). Ne vom aminti mereu de ea ca fiind raza noastră de lumină care va străluci mereu în inimile noastre. Andreea nu mai poate avea parte, din păcate, de banii care au fost strânşi pentru recuperarea ei, deci am dori să îi donăm. (…). Nu am fi putut trece prin aceste încercări şi săptămâni dureroase fără sprijinul Poliţiei metropolitane, al Guvernului britanic şi al fiecărui departament implicat (…)”, se menţionează în mesajul transmis de apropiaţii fetei.

Românca aruncată în apele râului Tamisa în timpul atacului terorist nu a sărit în mod voit de pe podul Westminster pentru a scăpa din faţa maşinii teroristului, ci a fost azvârlită în ape de forţa vehiculului, potrivit unui diplomat.

Andreea Cristea, arhitectă de naţionalitate română, a fost găsită în apă la puţin timp după atac. În încurcătura produsă, au apărut informaţii că aceasta ar fi sărit de pe pod pentru a scăpa cu viaţă din faţa maşinii.

Ambasadorul român Dan Mihalache a clarificat că Andreea Cristea a fost „practic aruncată” în râu de maşină. Acesta a adăugat că femeia se afla în vacanţă în Londra alături de prietenul său,  Andrei Burnaz, pentru a sărbători ziua sa de naştere. Diplomatul a precizat că Burnaz, inginer, plănuise să o ceară în căsătorie pe iubita sa chiar în ziua atacului terorist.

Vineri după amiază, acum două săptămâni, Andreea Cristea şi-a redobândit cunoştinţa, fiind stabilizată după o operaţie asupra unui cheag de sânge pe creier.

Prietenul ei, Andrei Burnaz, a fost tratat în spital pentru o fractură la picior.  Într-un video se poate vedea momentul dramatic în care este surprinsă căderea româncei. Dan Mihalache a declarat pentru BBC că: „Este un miracol că a supravieţuit. A fost practic aruncată în Tamisa.”