Fostul premier Dacian Ciolos a declarat, joi, ca in opinia sa, Romania ar fi putut intra in 2017 in spatiul Schengen „cel putin cu aeroporturile”, daca nu ar fi existat „situatia” creata de OUG 13, relateaza ziare.com

„Din punctul meu de vedere, daca nu ar fi fost situatia prin care am trecut la sfarsitul lui ianuarie si inceputul lui februarie, cu OUG 13, ar fi fost sanse mari ca anul acesta Romania sa intre in spatiul Schengen cel putin cu aeroporturile.

Este important sa dam garantii clare referitor la respectarea statului de drept si de lupta impotriva coruptiei nu doar la nivelul societatii, pentru ca societatea si-a facut temele foarte bine, ci mai ales la nivelul clasei politice”, a declarat Dacian Ciolo, joi, la Cluj-Napoca.

Ciolos a explicat ca astfel de decizii politice functioneaza ca o frana si pun in pericol evolutia economica a Romaniei, pe care fostul premier o considera un atu important al tarii.

„Trebuie sa aratam ca putem mentine o crestere economica sanatoasa prin deciziile politice luate si inclusiv prin deciziile de politica bugetara. Cred ca unul dintre atuurile noastre este ca suntem un stat membru cu un foarte mare potential de crestere economica pe termen mediu si lung.

Asta inseamna atragere de investitii, asta inseamna interes politic din partea celorlalti. Devenim mult mai interesanti ca parteneri daca avem evolutie in economie, dar daca luam decizii care risca sa puna in pericol evolutia economica, punem frana acestui proces”, a mai spus Dacian Ciolos.

Dacian Ciolos a participat, joi, la o dezbatere cu tema „Uniunea Europeana post-Brexit si locul Romaniei. De la Scenarii la realitati”, organizata de Grupul de Reflectie si Analiza internationala Citadel din cadrul Facultatii de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai.