Liviu Dragnea încearcă o înțelegere cu sistemul, dar va fi păcălit așa cum a mai fost, a declarat Elena Udrea, pe B1 TV. Udrea a mai susținut că Tudorel Toader nu a cerut revocarea lui Lazăr și Kovesi, pentru că nu a avut susținerea politică nici măcar a lui Liviu Dragnea.
”Dragnea s-a mai păcălit și altă dată. A mai avut un moment în care a trecut de partea sistemului și spunea ce bine e cu SRI și cu instituțiile de forță și a a luat un an, ce-i drept cu suspendare, deși i s-a promis că nu ia nimic. A câștigat apoi alegerile într-o campanie în care nu s-a văzut deloc. Am fost eu mai activă, deși eram doar un candidat independent.
Ce i s-a întâmplat lui Dragnea ieri e semnalul că i s-a promis iar că va fi scăpat. Dosarul a plecat la CCR, deși juriști remarcabili spun că procedura nu mai e legală. E o tergiversare, o promisiune că dacă susține statul de drept și stă în banca lui, se prelungeste dosarul până la calendele grecești.
Se păcălește pe sine, încearcă o înțelegere cu sistemul”, a declarat Udrea, pentru B1 TV.