Prin condamnarea, în primă instanță, la șase ani de închisoare cu executare se pune capăt imposturii Elenei Udrea, consideră Cristian Tudor Popescu. „Este puțin față bătaia de joc pe care a practicat-o această doamnă la adresa oamenilor cinstiți”, subliniază jurnalistul, citat de digi24.ro, adăugând că acest dosar este la fel de important ca cel al fostului prim-ministru Adrian Năstase.

„Dincolo de acuațiile care au fost probate și pentru care a fost condamnată Elena Udrea, dincolo ceea ce apare în sentință, șase ani cred că este puțin față bătaia de joc pe care a practicat-o această doamnă la adresa oamenilor cinstiți, care muncesc competent și onest și câștigă o miime din cât cheltuia doamna Udrea prin magazinele de lux din București sau din Paris”, a spus Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

„Aroganța pe care a arătat-o această doamnă, prostirea în față, disprețul față de amărășteni, de fraierii care nu se pricep cum se fac banii. Nu pot să uit un episod personal cu această doamnă. Poate că are relevanța lui. Cu câțiva ani în urmă eu eram în studio, doamna Udrea prin telefon, era vorba despre cele 3 milioane de dolari pe care îi luase împrumut credit de la BRD. Și am întrebat-o: cum să fac eu, Popescu, dă-mi dea o bancă 3 miliane de dolari peste noapte. Și mi-a spus cu un aer compătimitor: domnu Popescu, dumneavoastră nu vă pricepeți la operațiuni financiare. Aceasta a fost atitudinea doamnei Udrea, de a-i considera pe toți niște fraieri, iar pea deșteaptă și bogată”, a precizat jurnalistul.

El a mai spus că Elena Udrea „nu a ajuns niciodată pe propriile ei merite în vreo funcție, în toți acești 10-12 ani de când a apărut în politica românească”.

„Ea a fost plantată de un bărbat, care îi stătea în spate ca parașutistul acela în timpul așa-zisului salt al ei cu parașuta. Asta a fost istoria ei. O impostură desăvârșită la nivel politic, căreia i se pune acum capăt cu acești șase ani. Mult și puțin”, a precizat jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a mai spus că Elena Udrea probabil că se va prezenta acum „ca o martiră”.

„Probabil domnul Băsescu și-a smuls hainele de pe el, și-a rupt părul din cap. O să auzim toate văitaturile doamnei Udrea, care probabil se va identifica cu Doina Cornea, cu alte victime ale Securității comuniste, că așa e moda acum. N-o să-și diminueze aroganța și tupeul”, a continuat el.

Jurnalistul a mai spus că acest dosar este comparabil ca importanță cu cel al lui Adrian Năstase.

„Doamna Udrea mai avea puțin și era, nu președinte României, împărăteasa României cu câțiva ani în urmă. Doamna Udrea a condus România, îmbrățișată din spate de domnul Băsescu, ca la parașutism. Este un dosar marcant în istoria politică, juridică și morală. Va lăsa niște urme. E în primă instanță, mai avem până să o vedem pe doamna Udrea pe un WC impropriu, cum s-a mai plâns ea în arest”, a completat Cristian Tudor Popescu.

El a mai spus că este o sentință importantă pentru justiția din România.

„E bine să ni se aducă aminte tuturor că dimensiunile corupției la nivel înalt în România nu sunt câtuși de puțin comparabile cu toate zicerile unui Călin Popescu Tăriceanu, unui Liviu Dragnea sau chiar a unui Tudorel Toader cu privire la separația puterilor în stat, drepturile omului și alte lucruri de soiul acesta. Ni se amintește cât de putredă este această țară la vârful ei”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.