Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea, a declarat, într-o intervenție pentru B1 TV, că nu există nicio probă la dosar care să demonstreze că banii au ajuns la aceasta.
Chiciu a mai susținut că miercuri va depune la Înalta Curte un apel care, conform spuselor chiar ale Elenei Udrea, va fi ”un apel pe viață și pe moarte”.
”Nu există niciun fel de probă directă sau indirectă că banii au ajuns la Elena Udrea. Există o singură declarație a unei persoane, care a fost condamnată la patru ani cu suspendare acum, singura care o indică pe Udrea ca beneficiară a banilor. Atât!”, a declarat avocatul Elenei Udrea.
Acesta a remarcat că soluția în dosarul ”Gala Bute” a fost dată într-un context în care se discută despre abuzul în serviciu chiar și în Piață și când există o foarte mare așteptare în rândul opiniei publice vizavi de o persoană care a stat în arest 72 de zile.
În dosarul ”Gala Bute”, Elena Udrea a primit 6 ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”. Ștefan Lungu, fostul consilier, a primit un an și șase luni cu suspendare, pentru complicitate la luare și dare de mită. Topoliceanu, fosta șefă a CNI, a primit trei ani cu suspendare, pentru luare de mită. Gheorghe Nastasia a primit trei ani cu suspendare. Tudor Breazu a primit trei ani cu executare, pentru complicitate la luare de mită. Asemena lui Udrea, Breazu nu-și recunoscuse vina în timpul procesului. Rudel Obreja a primit cinci ani cu executare. Fostul Ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost achitat.