„Devine tot mai clar că actualele politici economice și bugetare ale actualului guvern n-au nici cap, nici coadă și ne indreaptă spre o fundătură (semnale de alarmă trase de partenerii internaționali, cifrele privind încasările pe primele luni etc.).
Confuzia și bâlbâiala neuronală la cel mai înalt nivel s-au văzut cel mai limpede in declarația stupefiantă a trezorierului șef – dacă vedem că depășim deficitul, mai tăiem din cheltuieli. Te duci la croitor și-ți decupează stofă de XXL, iți ia banii și la sfârșit te asigură că, dacă o să arăți prea lălâu, mai scoate din foarfeci la mâneci și la craci ca să cadă pe M-ul tău de manechin.
Toate astea au la bază programul de guvernare al PSD inspirat de un Moș Crăciun într-o gravă comă etilică.
Deși totul pare rod al populismului și incompetenței, s-ar putea ca măcar unul din actori să fi avut o logică in toată aparența asta de zăpăceală. Și ăla-i Dragnea. El i-a băgat surogatului Grindeanu pe gât maculatura aia de campanie care promite bunăstarea. Dacă se ține de ea, intră cu coarnele-n uluci și bagă și căruța-n șanț. Dacă nu se ține de ea, provoacă nemultumirea credulilor care stăteau cu mâna intinsă.
Oricum o dă Grindeanu, nu-i bine pentru el. Dar dacă nu-i bine pentru el, e bine pentru următorul premier, venit salvator pe un cal alb. Să fie ăla Dragnea? CCR urmează să ne dea curând răspunsul”, a comentat fostul consilier prezidenţial, pe Facebook, referindu-se la politicile economice excesive şi dezastruoase ale Guvernului Grindeanu, precum şi la amânarea, pentru a două oară, a unei decizii a CCR privind legea care îi interzice lui Dragnea, şi tututor condamnaţilor penal, să ocupe funcţii ministeriale.