Vărul lui Vladimir Putin este implicat într-o operaţiune uriaşă de spălare de bani, care loveşte importante bănci din Marea Britanie, scrie digi24.ro
Informaţia apare în cotidianul „The Guardian”, care scrie că în total, 17 bănci ar fi spălat 740 de milioane de dolari.
Este vorba de nume grele din Regat şi amintim aici doar HSBC, Royal Bank of Scotland, Lloyds şi Barclays.
Pe lângă Igor Putin, el însuşi bancher, în operaţiune ar fi fost implicaţi şi ofiţeri FSB, companii offshore, bănci din Rusia, Moldova si Letonia, dar şi judecători moldoveni şi lideri interlopi.
Documentele arată că cel puţin 20 de miliarde de dolari par să fi fost mutaţi din Rusia, în perioada 2010 – 2014. Jurnaliştii The Guardian susţin, însă, suma ar putea fi de două ori mai mare.
Anchetatorii încă încearcă să-i identifice pe ruşii bogaţi şi influenţi politic din spatele operaţiunii, cunoscute sub numele de „Laundromat”. Aceştia estimează că au fost implicate aproximativ 500 de persoane, printre care oligarhi şi bancheri din Moscova.
Igor Putin este proprietarul unei bănci din Moscova, ale cărei conturi au fost implicate în fraudă.
Companiile britanice au jucat un rol important în această reţea de spălare a banilor. Identitatea proprietarilor reali ai majorităţii firmelor utilizate în cadrul sistemului rămâne, însă, secretă. Înregistrările bancare globale au fost obţinute de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), de la surse care doresc să-şi păstreze anonimatul.