V-ați mirat că Ion Țiriac ține cu hoții, cu șmecherii? Citiți mai jos interviul cu Jean Maurer, fiul fostului demnitar comunist Ion Gheorghe Maurer, care acum trăiește la München, în Germania. Dezvăluirile au fost făcute în 2009 în Libertatea. Jean Maurer spune că fostul tenismen, ajuns acum miliardar, a luat din casa părinţilor săi colecţiile de arme şi tablouri, scrie comisarul.ro
Jean Maurer: „Ţiriac e un profitor, ne-a jecmănit familia”
Ţiriac a fost creat, pur şi simplu, de tatăl meu. Maurer a fost un veritabil mentor al lui, pe când Ţiriac era către apogeul carierei sportive. Relaţia era absolut necesară, pentru că astfel Ţiriac putea să-şi păstreze paşaportul la întoarcerea în ţară şi să schimbe valuta câştigată afară la un curs avantajos, şi nu un dolar la un leu, cum se obişnuia. Însă acest om a devenit, între timp, una dintre cele mai mari dezamăgiri ale vieţii mele. Ţiriac s-a apropiat de tatăl meu doar pentru a căpăta influenţă. A profitat de părintele meu. L-a folosit ca să-şi creeze imunitate, ca să aibă bani şi paşaport. Era un profitor. Taică-meu nu a făcut pentru mine câte a făcut pentru Ţiriac.
Concret, cum v-a dezamăgit Ion Ţiriac?
Sunt mai multe întâmplări care au contribuit la asta. Întâi, după ce a beneficiat de influenţa lui în anii comunismului, Ţiriac i-a promis tatălui meu, după Revoluţie, că îl ajută financiar. Bătrânul avea o pensie foarte mică, iar eu fugisem deja în Germania, nu aveam bani şi deci nici posibilităţi să-l ajut. Ion Ţiriac i-a fixat, aproape de jumătatea anilor ’ 90, un ajutor de 1.500.000 de lei pe lună, iar tata avea de la stat tot atât. La un moment dat, Ţiriac a stopat ajutorul, pentru că, zicea el, nu putea descărca banii din contabilitate. Contabilul lui Ţiriac, îmi amintesc, era Rodica, soră-sa. I-a zis tatălui meu că îi cumpără alimente de la Metro, pentru că de acolo primeşte factură fiscală. Şi aprovizionarea a durat foarte puţin, la fel ca şi ajutorul financiar. Apoi, chestiunea cu armele… Ţiriac i-a luat tatălui meu toate armele de vânătoare.
„Tata avea 32 de puşti de vânătoare”
Da. Tata avea 32 de arme de vânătoare, dintre care patru Holland & Holland, extrem de valoroase. Una dintre acestea fusese primită cadou de la regina Angliei, era cu intarsii din aur şi gravură în oţel. Valora cam 35.000 de lire sterline. O altă puşcă Holland & Holland fusese primită de la scriitorul Mihail Sadoveanu, cu care tatăl meu a fost partener de vânătoare. Toate puştile erau în testamentul meu. Imediat după Revoluţie, Ţiriac a cumpărat cele 32 de arme, de la tata, cu 60.000 de mărci. În realitate, valorau de peste zece ori mai mult. Ţiriac a exploatat naivitatea unui bătrân. Ne-a jecmănit! Eu am încercat, în Germania, să obţin un preţ mai bun de la magnatul Berthold Beitz, pe atunci preşedintele colosului Krupp, şi el fost partener de vânătoare cu tata. Ţiriac apucase însă să-l jecmănească. Am aflat câţi bani s-au plătit pe arme numai când s-a dus mama mea să îi depună la bancă. Puştile au fost ridicate de către un om bun la toate al lui Ţiriac, Robert Răduţă, care nu s-a limitat doar la ele, ci a luat tot echipamentul de vânătoare: cuţite, binocluri, pistoale de colecţie primite cadou de tata.
N-aţi încercat să le recuperaţi?
Ba da, dar n-am reuşit. Serghei Mizil m-a sfătuit să mă duc după arme, ca să nu le ia Ţiriac. Tata a zis însă că nu vrea să le dea unui străin, adică şefului de la Krupp, chiar dacă primeşte mai mulţi bani. Eu, unul, n-am văzut niciodată contractul de vânzarecumpărare. Dar să ştiţi că la Ţiriac nu au ajuns numai armele lui Maurer, ci şi toate tablourile din casă…
„Tablourile valorează cam 100.000 de euro”
Complet gratuit! Rodica Ţiriac îl vizita relativ des pe tatăl meu. La un moment dat, m-a sunat în Germania fostul meu socru, Gavrilovici, şi mi-a zis că Rodica începuse să care tablourile, bibelourile şi alte obiecte din casă. Cel mai valoros tablou era o pictură a lui Nicolae Grigorescu. Erau acolo şi 7-8 picturi din şcoala olandeză, cumpărate de mama de la consignaţia, dar şi câteva cadouri de la aniversări. Cred că toată colecţia valorează azi cam 100.000 de euro. Când le-au fost luate picturile, părinţii mei nu mai aveau discernământ. Mama făcuse un atac cerebral, nu mai putea să vorbească, iar tatăl meu era în vârstă de 95 de ani! Bineînţeles, i-am telefonat Rodicăi Ţiriac. I-am spus că dacă au făcut o afacere cu armele noastre, măcar să lase tablourile acasă, să le ducă înapoi, că sunt patrimoniul familiei mele. Sora lui Ţiriac m-a invitat să iau legătura cu avocaţii ei, dacă am probleme. Au făcut ceva de cea mai joasă speţă. Ulterior, am aflat de la Gigi Mirică, un om de-al lui Ţiriac, că tablourile au zăcut ani de zile într-un beci, iar apoi câteva dintre ele i-au fost făcute cadou lui Adrian Năstase. Ce mai, Ion Ţiriac mi-a jecmănit familia!
Ţiriac a făcut mai tot timpul acte de caritate din banii altora şi şi-a lipit numele de ele. Eu doresc să le fac din banii familiei mele. Aş fi preferat ca Ţiriac să nu-l fi „ajutat” pe tata cu banii aceia în nici un fel. Ar fi fost, întreaga familie, mult mai câştigată.
