Degeaba face PSD-ul mare caz de situaţia româncelor din Sicilia care lucrau în regim de sclavagism: este direct responsabil că s-a ajuns aici!
Consulatele, în loc să fie în slujba diasporei, sunt pline de neamuri, amante şi pile.
Toate guvernele au abuzat, dar niciodată n-a fost atât de rău ca în guvernarea Ponta, care a infestat ministerul de Externe de clientela de partid.
Şi, în loc ca românii din Italia – circa un milion – să fie reprezentaţi corect în Parlament, PSD a limitat reprezentarea întregii Diaspore la numai patru deputaţi şi doi senatori.
Dacă vrea să-i ajute pe românii din Italia, PSD depolitizeză consulatele, dă afară incompetenţii şi schimbă legea electorală, astfel încât interesele Diasporei să fie bine reprezentate în Parlamentul de la București.
Dar nu o va face, tot ce vrea Grindeanu este să facă, deocamdată, un pic de circ care să acopere alte dezastre.