sorin-grindeanu

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, i-a solicitat luni premierului Sorin Grindeanu să pledeze pentru respingerea Ordonanțelor de urgență 6 și 9 și să-și ceară scuze public pentru promovarea acestor două acte normative, scrie agerpres.ro

„Sper că nu aceasta este țara pe care ne-o pregătește domnul Liviu Dragnea prin interpuși. Robinetul este în mâna lui. Dumneavoastră, domnule prim-ministru, acceptați ca robinetul țării să fie în mâna altei persoane și să meargă într-o direcție pe care nu o va cunoaște nimeni? PNL cere cu toată tăria ca aceste două ordonanțe să fie desființate. Ordonanța 9, care a venit în Parlament, trebuie respinsă și, de asemenea, același lucru trebuie să se întâmple cu Ordonanța 6. Dumneavoastră, domnule premier, vă solicităm răspicat să pledați public pentru respingerea acestor ordonanțe de urgență și, de asemenea, nu ar strica să vă cereți scuze românilor pentru promovarea lor”, a spus Turcan, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora prim-ministrului”.

Ea a spus că OUG 9 suspendă procedura de acreditare a creditelor de angajament de către Parlament pentru acest an.

„Cu alte cuvinte, ați scos exact instituția Parlamentului din modalitatea de drămuire și de cheltuire transparentă și judicioasă a banului public. În viziunea Guvernului Grindeanu, Parlamentul nu trebuie să mai știe modul în care se acordă și se derulează creditele de angajament. Așa va fi anul 2017 dacă Ordonanța 9 rămâne în vigoare, dar, dacă dă rezultate, în special prin influența PSD, ce ne convinge că nu va funcționa la fel și în anul 2018 și în 2019? Cu alte cuvinte, 30 de miliarde de lei credite de angajament din banii românilor trebuie să meargă în pușculița câtorva lideri ai majorității într-un secret absolut. Întrebarea este: Sfidați astfel Parlamentul, domnule prim-ministru Grindeanu?”, a transmis liderul PNL.

Turcan a criticat modul în care s-au cheltuit fondurile Ministerului Dezvoltării în mandatul lui Liviu Dragnea.

„De ce acceptați această sfidare din partea propriului dumneavoastră Guvern, dragi colegi? Și cu ce legitimitate mai reprezentați Camera Deputaților la cel mai înalt nivel cunoscând și tolerând această situație, domnule Liviu Dragnea? Parcă nu era suficient că fondurile Ministerului Dezvoltării pe vremea când îl conducea direct Liviu Dragnea se dădeau discreționar, netransparent printr-un simplu ordin de ministru nepublicat în Monitorul Oficial. Sub urmașa domnului Liviu Dragnea, doamna ministru Shhaideh, tot sub controlul domnului Liviu Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale va fi mai mult decât a fost sub semnătura domnului Liviu Dragnea. Mă gândesc că doamna Shhaideh o fi un adevărat prim-ministru, pentru că are la dispoziție mulți bani folosiți netransparent, așa cum își dorește”, a afirmat Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, cele două ordonanțe suspendă prevederi din legea finanțelor publice, fapt care ar putea avea consecințe „îngrijorătoare”.

„Miza toxică a Ordonanței 9 reiese și mai clar dacă este pusă în corelare cu Ordonanța 6, iar aici este vorba de bani, permite ca Ministerul Dezvoltării să primească în plus 30 de miliarde de lei credite de angajament”, a susținut Turcan.